Vine o vreme când realizăm că ceea ce am crezut a fi important în viață se dovedește a nu avea nicio valoare , că lucrurile cu adevărat valoroase le-am lăsat să treacă pe lângă noi și că e prea târziu să le mai recuperăm.
Cu toate acestea, nu e prea târziu să facem acest lucru de acum încolo, să prețuim ceea ce avem și ceea ce suntem si să fim mulțumiți. Nu fericiți, pentru că, de fapt, nici nu știm ce este fericirea. Suntem atât de preocupați să o găsim și să alergăm după ea, încât, atunci când este prezentă în viața noastră, nici nu o mai recunoaștem.
Alergăm după himere, după valori sau idealuri pe care alții ni le sădesc în suflet și care nu sunt ale noastre: să arătăm într-un anume fel, să avem nu stiu ce case, mașini, haine de firmă, copiii noștri să meargă la școli în alte țări, să fie olimpici, să….și lista poate continua. Dar noi, noi cu nevoile noastre adevărate, de afecțiune, atenție, dragoste, noi unde suntem?
Nu mă întreb acum cum ar fi arătat viața mea dacă….doar că iau hotărârea ca de acum încolo să-mi croiesc viața ca și cum fiecare zi pe care o trăiesc ar fi ultima. Și în felul ei este ultima, pentru că mâine nu știu ce va fi, iar ieri deja a trecut. Iar tot ceea ce am de fapt este AZI.
Consiliere si psihoterapie 