Viață

Spre deosebire de lumea de afară care parcă s-a oprit, lumea din interior este foarte activă, populată acum cu frici și multă incertitudine. O mulțime de întrebări ne macină în perioada asta și răspunsurile, din păcate, nu sunt certitudini. Și atunci ce e de făcut? Putem alege să vedem certitudinile din viața noastră, din momentul acesta: faptul că suntem sănătoși și la fel sunt și cei dragi nouă, că avem frigiderul plin și un loc unde să stăm în siguranță, că avem o familie și prieteni și că indiferent cât de izolați în casă suntem există oameni în viața noastră cărora le pasă și se gândesc la noi. Și dacă îmi spuneți că asta nu e mare lucru înseamnă că nu ați înțeles că viața, chiar și atunci când nu e roz, merită trăită și că tocmai lucrurile acestea sunt cele care contează. Altfel de ce v-ar fi frică că mâine ar putea să nu mai existe?!

Publicitate

Cărți, cărți, cărți…

Îmi plac cărțile. Am o relație specială cu ele, aș spune chiar că este o relație de dependență. Sunt cărți pe care le citesc pe nerăsuflate cum se spune și pentru care nu dorm noaptea pentru că nu le pot lăsa din mână. Și îmi plac cărțile pe suport de hârtie; citesc și cărți digitale, dar îmi place să țin cartea în mână, să subliniez pasajele care rezonează cu mine sau care îmi oferă informații prețioase (depinde de tipul de carte citită). Prin intermediul cărților iau contact cu lumea autorului, am acees la trăiri și emoții ale acestuia, iar ele la rândul lor îmi provoacă mie trăiri și emoții personale. Mă regăsesc uneori printre rândurile unei cărți și am sentimentul de apropiere cu autorul. Personajele sunt prelungiri ale lumii interioare a celui care scrie, se întrupează din gândurile și emoțiile lui, și ajung să aibă o viață proprie pe care o dezvăluie celui ce citește. O carte bună mă face fericită, mă apropie de mine și-mi dă sentimentul de bine. Sunt cărți pe care le ador și cărți pe care le las din mână după câteva pagini. Cărțile sunt precum oamenii, au o viață a lor pe care o dezvăluie oricui le citește. Dar, așa cum nu rezonez cu toți oamenii, la fel se întâmplă și cu cărțile. Acum mai mulți ani când începeam o carte o citeam până la capăt, chiar dacă nu-mi plăcea. Mi se părea că nu pot să nu o termin, că am datoria să citesc tot. Am renunțat la acest obicei și asta îmi dă un sentiment de lejeritate și de apropiere mai mare de cărți: le citesc până la sfârșit doar pe cele care îmi plac. La fel fac și cu oamenii. Mi-i fac prieteni doar pe cei care îmi plac, restul rămân cunoștințe ocazionale sau poate nici atât. Mă înconjor doar de cărți și oameni frumoși, care îmi fac viața mai plină de sens și mai colorată!

Ochii care văd, nu văd……

Mă întristez când văd oameni ai căror ochi privesc fără să vadă. Îi recunosc ușor pentru că a fost o vreme când și eu mergeam fără să văd nimic în jur. Eram într-o lume a mea, cu gândurile care mi se învălmășeau în cap și nu-mi dădeau pace nici când dormeam: visele erau o continuare a gândurilor de peste zi. Priveam oamenii cu care intram în contact, dar nu-i vedeam cu adevărat. Totul devenise cenușiu, fără culoare, agitat și stresant. Ochii mei erau deconectați de la lumea din jur, funcția lor era redusă aproape la zero. Din fericire aceea perioadă a trecut și acum mă bucur din nou de culorile din viața mea. Viața este prea scurtă pentru a o trăi în nunțe de cenușiu, iar ochii știu asta. Deschide ochii și lasă-i să vadă, lasă-i să se bucure de multitudinea de nuanțe și bucură-te și tu împreună cu ei!

sursa foto: http://www.dev.huff.ro

 

Viata este plina de magie, depinde de noi sa o vedem. Cand eram copii orice parea posibil si nimic nu ni se parea neadevarat: zmeii erau invinsi, vrajitoarele nu mai aveau nicio putere, binele invingea raul prin orice mijloace, oricat de neverosimile erau. In viata de adult magia se disipeaza, se stinge sub povara greutatilor si rutinei zilnice, uitam sa zambim, uitam sa privim in jur, uitam sa … traim. Ne pierdem in agitatia de fiecare zi si uitam ca timpul, cel mai pretios lucru din viata noastra, nu se opreste si nu asteapta ca noi sa fim pregatiti pentru a ne trai viata. Unii oameni nu traiesc niciodata pentru ca nu-si acorda acel ragaz pentru ei; poate ca ei sunt fericiti in felul lor, poate ca niciodata nu s-au gandit ca viata inseamna si altceva decat munca si rutina. Dar tu, tu ce faci cu viata ta? O traiesti sau te traieste ea pe tine?

Traim o singura data

In fiecare zi ne trezim si ne vedem de viata noastra ca niste mici robotei; nu realizam cat de norocosi suntem pentru ca suntem sanatosi, ca avem familii la care sa ne intoarcem de la birou, ca seara inainte de a adormi ii putem imbratisa pe cei dragi.

Cat timp a trecut de cand v-ati gandit la toate aceste lucruri ca fiind o binecuvantare in viata voastra? Ne-am obisnuit sa le consideram normale, sa ne lasam acaparati de grijile cotidiene si am uitat sa ne bucuram de viata. In fiecare zi avem atatea motive sa fim, daca nu fericiti, macar multumiti, iar noi, de cele mai multe ori alegem sa contabilizam doar ceea ce nu a iesit cum ne doream.

Daca in fiecare zi am fi atenti la ceea ce se petrece cu noi si am nota macar un lucru pozitiv, poate ca am reinvata sa zambim mai des si viata noastra ar arata astfel. Traim doar o singura data si de noi depinde cum: contabilizand lucurile negative, sau pe cele positive.

VINE O VREME…

Vine o vreme când realizăm că ceea ce am crezut a fi important în viață se dovedește a nu avea nicio valoare , că lucrurile cu adevărat valoroase le-am lăsat să treacă pe lângă noi și că e prea târziu să le mai recuperăm.

Cu toate acestea, nu e prea târziu să facem acest lucru de acum încolo, să prețuim ceea ce avem și ceea ce suntem si să fim mulțumiți. Nu fericiți, pentru că, de fapt, nici nu știm ce este fericirea. Suntem atât de preocupați să o găsim și să alergăm după  ea, încât, atunci când este prezentă în viața noastră, nici nu o mai recunoaștem.

Alergăm după himere, după valori sau idealuri pe care alții ni le sădesc în suflet și care nu sunt ale noastre: să arătăm într-un anume fel, să avem nu stiu ce case, mașini, haine de firmă, copiii noștri să meargă  la școli în alte țări, să fie olimpici, să….și lista poate continua. Dar noi, noi cu nevoile noastre adevărate, de afecțiune, atenție, dragoste, noi unde suntem?

Nu mă întreb acum cum ar fi arătat viața mea dacă….doar că iau hotărârea ca de acum încolo să-mi croiesc viața ca și cum fiecare zi pe care o trăiesc ar fi ultima. Și în felul ei este ultima, pentru că mâine nu știu ce va fi, iar ieri deja a trecut. Iar tot ceea ce am de fapt este AZI.

MINUNEA DE A FI COPIL

Câte lucruri minunate descoperi lucrând cu copiii. Este nemaipomenita capacitatea lor de a fi autentici! Îi poți caracteriza foarte bine printr-un singur cuvânt:  ”SUNT”.

Își cunosc foarte bine plusurile și minusurile și și le acceptă în egală măsură. Sunt mult mai în contact cu nevoile lor decât suntem noi, adulții.

De ce însă, pe măsură ce cresc, își pierd această capacitate extraordinară de a fi autentici? Ce ne face pe noi, copiii de ieri – adulții se azi, să purtăm măști și să jucăm roluri care nu sunt neapărat ale noastre? O să spuneți că viața ne detemină să fim așa. Am să vă răspund că tot viața este cea care ne oferă nenumărate variante și noi suntem cei care alegem.

Până la urmă , viața ne-o facem singuri, prin alegerile noastre. Dacă am intra mai des în contact cu copilul noastru interior am fi mai mulțumiți cu viața noastră și alegerile noastre ar fi mai aproape de ceea ce suntem noi cu adevărat. Redeveniți, pentru câteva momente,  copilul care ați fost cândva și priviți viața prin ochii lui. Lăsați-vă, din când în când, purtați de ceea ce se întamplă în interiorul vostru și bucurați-vă de lucruri mărunte ca zămbetul unui copil, un copac înflorit, o rază de soare, culorile toamnei! Lasați, din când în când, controlul deoparte  și faceți alegeri cu inima! Nu-i așa că viața este minunată?