Dimineata cand te trezesti, lenevesti cateva minute inainte de a te da jos din pat? La cafeaua de dimineata zabovesti mai mult decat iti propui? Seara, cand ajungi acasa, te trezesti ca te asezi, uneori, pe canapea si stai fara sa faci nimic? Stiu, te simti vinovata pentru ca in timpul asta ai putea sa faci multe alte lucruri din lista ta pe ziua respectiva si gandurile care iti trec prin cap dupa astfel de momente sunt ceva de genul „Pierd timpul aiurea!”. Da, privit dintr-un anumit unghi poate ca asa pare, insa ia schimba perspectiva, nu poate sa fie si „Imi acord timp pentru mine, merit sa am si eu momentele mele de relaxare intr-o zi obisnuita!”? Tu din ce perspectiva privesti?

Publicitate

In practica din cabinet ma intalnesc cu diverse situatii de viata aduse de clientii mei. Pentru fiecare client/a si aceeasi situatie abordarea este alta, pentru ca da, noi oamenii suntem diferiti si avem experiente de viata diferite. Puterea fiecaruia de a intelege si de a se comporta intr-o situatie este determinata de ceea ce a experimentat in trecut si care reprezinta temelia modelelor invatate. Comportamentul se invata si asta este de fapt un lucru extraordinar, pentru ca daca am invatat sa ma comport intr-un anume fel intr-o situatie pot sa schimb comportamentul daca il consider ca fiind disfunctional in prezent. Cum fac asta? Cu efort, cu rabdare si consecventa. Oamenii isi diresc sa se schimbe peste noapte daca s-ar putea, insa acest lucru nu este posibil. Schimbarea, pentru a deveni functionala, are nevoie de timp, ori cu toate presiunile la care suntem supusi zilnic, timpul este cel care ne preseaza cel mai tare. Si cu toate astea gandeste logic: daca ai functionat intr-un anumit fel timp de 20, 30, 40 de ani etc, cum iti inchipui ca poti sa-ti schimbi modul de a fi in cateva saptamani?!

Nerăbdarea

Uneori cea mai mare încercare este aceea de a avea răbdare. Pentru ca da, uneori este nevoie de timp: sa se vindece sufletul, sa prindă coajă o rană, sa duci la bun sfârșit un proiect….  Trăim într-o lume a vitezei din care răbdarea lipsește. Ne grăbim de când ne trezim până când ne culcăm, suntem mereu pe fugă, nerăbdători să treacă timpul la birou și să ajungem acasă, sa treacă și ziua de vineri și să vină sfârșitul de săptămână, și tot așa; zilele se desfășoară într-o nerăbdare continuă. Uităm să mai privim cerul și florile, să ne privim copiii când se joacă, să savuram o mâncare bună sau un pahar de vin, să ascultam o melodie. Totul este pe repede înainte pentru că dacă am pune ”pause” atunci am fi singuri, doar noi cu noi, cu incertitudinile și întrebările la care nu avem răspuns, dar nici nu încercăm să-l găsim, cu durerile sau rănile încă nevindecate ale sufletului, cu toate neputințele și fricile, cu condiția noastră de muritori. Nerăbdarea este o fugă: de noi, de realitate, de sfârșit. Paradoxal însă, tot ea este cea care ne apropie mai mult și mai nepregătiți de acesta, de sfârșit, pentru că alergând continuu trăim într-o iluzie ascunzând de fapt fricile sub grămada de lucruri pe care ne grăbim să le facem. Nerăbdarea poate este prietena lui a avea, dar cu siguranță este dușmanul lui a fi. Fiecare este liber să aleagă!

Oameni

Unii oameni intră în viața noastră și ne ating sufletul; pe aceștia îi purtăm în inima noastră chiar și atunci când ies din viața noastră. Altii întră și ies la fel de repede ca un tren accelerat ce trece printr-o gară; pe aceștia nici nu ni-i mai  aducem aminte. Iar alții se strecoară în viața noastră și ne intră cu bocancii în suflet; pe aceștia îi scoatem noi, e adevarat cu multă durere, din viață, inimă și amintiri.

Dacă ai acum în viața ta măcar o persoană din prima categorie bucura-te cât mai mult de ea și primește cu iubire ceea ce are sa-ți ofere. La rândul tău nu aștepta la nesfărșit acel forever mâine pentru a-i spune cat de importantă este – ziua de astăzi este cea care contează, ziua de ieri a trecut, iar cea de mâine nu a venit încă.