Arhive etichetă | relatie

Cărți, cărți, cărți…

Îmi plac cărțile. Am o relație specială cu ele, aș spune chiar că este o relație de dependență. Sunt cărți pe care le citesc pe nerăsuflate cum se spune și pentru care nu dorm noaptea pentru că nu le pot lăsa din mână. Și îmi plac cărțile pe suport de hârtie; citesc și cărți digitale, dar îmi place să țin cartea în mână, să subliniez pasajele care rezonează cu mine sau care îmi oferă informații prețioase (depinde de tipul de carte citită). Prin intermediul cărților iau contact cu lumea autorului, am acees la trăiri și emoții ale acestuia, iar ele la rândul lor îmi provoacă mie trăiri și emoții personale. Mă regăsesc uneori printre rândurile unei cărți și am sentimentul de apropiere cu autorul. Personajele sunt prelungiri ale lumii interioare a celui care scrie, se întrupează din gândurile și emoțiile lui, și ajung să aibă o viață proprie pe care o dezvăluie celui ce citește. O carte bună mă face fericită, mă apropie de mine și-mi dă sentimentul de bine. Sunt cărți pe care le ador și cărți pe care le las din mână după câteva pagini. Cărțile sunt precum oamenii, au o viață a lor pe care o dezvăluie oricui le citește. Dar, așa cum nu rezonez cu toți oamenii, la fel se întâmplă și cu cărțile. Acum mai mulți ani când începeam o carte o citeam până la capăt, chiar dacă nu-mi plăcea. Mi se părea că nu pot să nu o termin, că am datoria să citesc tot. Am renunțat la acest obicei și asta îmi dă un sentiment de lejeritate și de apropiere mai mare de cărți: le citesc până la sfârșit doar pe cele care îmi plac. La fel fac și cu oamenii. Mi-i fac prieteni doar pe cei care îmi plac, restul rămân cunoștințe ocazionale sau poate nici atât. Mă înconjor doar de cărți și oameni frumoși, care îmi fac viața mai plină de sens și mai colorată!

Reclame

„Cand ajungi sa nu mai ai incredere in cineva drumul este fara intoarcere!” mi-a spus o clienta care se lupta cu infidelitatea paretenerului sau. Si sunt de acord cu ea. Chiar daca il iubesti si anii petrecuti impreuna sunt multi si la fel de multe sunt si lucrurile cladite impreuna, din momentul in care indoiala se strecoara in relatie, lucrurile nu mai pot fi la fel. O stare de alerta se instaleaza si la fiecare bip al telefonului pentru un mesaj primit, primul gand care iti vine este „vorbeste cu ea? mi-a spus ca a terminat, ca intre ei nu mai este nimic, dar daca….”. Si indoiala, desi incerci sa o alungi ramane si sapa incet, dar sigur, temelia relatiei ( increderea si respectul de sine si fata de partener, fara de care relatia nu poate exista). Si te trezesti intr-o buna zi ca ai stat si ai tot amanat sa iei o decizie in ceea ce priveste relatia, ca timpul a trecut si nimic nu s-a modificat, ca indoiala este tot acolo si tu, draga mea, esti intr-o continua incercare de a mentine in picioare o relatie care, din pacate, nu mai are pe ce sa se sprijine.

Intrebarea pe care mi-a pus-o o clienta “ Cine sufera mai mult, cel care pleaca sau cel care ramane?”Primul impuls este sa spui ca cel care ramane, dar…
suferinta este o experienta unica, nu o putem compara. Din afara relatiei esti tentat sa judeci, sa emiti verdicte, sa pui etichete. Gresit! Numai cei implicati stiu adevarul; de pe margine noi putem doar sa ne imaginam ceva prin prisma experientelor proprii. Este dureros cand o relatie se termina, pentru ca ea inseamna o parte din viata celor doi. Sa pastrezi resentimente, sa-l urasti pe celalalt, inseamna o alta parte din viata irosita. Pastreaza amintirile frumoase, multe, putine, cate sunt, si primeste cu incredere ceea ce-ti va scoate viata in cale in continuare!

Cuvintele….

De multe ori ne pierdem printre cuvinte. Ne grăbim să facem interpretări: dacă a zis asta, înseamnă că… și tot așa. IMG_1473Nu verificăm cu celălalt dacă am înțeles bine mesajul, nu-l ascultăm de fapt pe celălalt, ci intrăm într-un dialog interior  gândindu-ne deja ce să răspundem.  Și de multe ori intrăm în dispute sau ne facem o mie și unu de gânduri fără să fim 100% siguri că am receptat corect mesajul. La fel, atunci când transmitem ceva, nu ne asigurăm că celălalt a înțeles ce am vrut noi să spunem; în mintea noastră noi știm foarte bine ce am vrut să spunem, dar oare celălalt întelege același lucru?

Cuvintele sunt cele care ne pot pierde, dar și cele care ne pot salva: trebuie doar să știm să le folosim, să învățăm să comunicăm corect. Pentru că sensul comunicării este acela de a stabili un contact, o relație cu celălalt. Iar dacă vrem ca această relație să fie  bună trebuie să ai cuvintele drept aliat.

 

Copiii și divorțul

Atunci când părinții divorțează, copiii pot reacționa în moduri foarte neașteptate. Reacțiile lor emoționale variază foarte mult de la copil la copil și includ:

        furie, confuzie, frustrare, speranță, agitație, teamă, vină, dezamăgire, trădare, ușurare, abandon, tristețe, îngrijorare

Care dintre stările de mai sus le-ați identificat a copiii voștri? Sunt și alte manifestări emoționale pe care le-ați observat și care nu se regăsesc în listă?

De multe ori, părinții sunt atât de focusați pe rolul lor de parteneri încât nu mai reușesc să vadă ce se întâmplă cu copiii lor în procesul traumatic care este divorțul. Și de multe ori, aceștia se simt neglijați, abandonați, neimportanți. Ceea ce trebuie să faceți este să va dați un pas în spate și să încercați să puneți deoparte resentimentele față de partener. Astfel, cu detașarea pe care poziția de observator ți-o dă, veți fi în stare să vedeți în adevărata lumină sentimentele copiilor și veți reuși să le înțelegeți durerea și să le fiți aproape. Ei au nevoie să simtă că sunt iubiți necondiționat de amândoi părinții și că divorțul este un proces care produce o ruptură între parteneri, și nu o ruptură între ei și voi. Partenerii, chiar dacă se despart rămân pentru totdeauna părinții copiilor, iar acest lucru trebuie nu numai spus ci și tradus în fapte. Pentru că dacă afirmațiile nu sunt urmate de acțiuni concrete se produce o confuzie și  mai mare în sufletul copiilor. Pentru protecția și binele lor, uitați de animozitățile și conflictele care au dus la divorț și continuați să fiți părinții de care copiii voștri au nevoie.

Alegerea este a fiecaruia

alegerea

De cate ori nu am auzit, sau chiar am spus-o si noi, “Daca ma iubesti ar trebui sa stii ce-mi place, ce-mi doresc etc”. Da, poate ca pe undeva asa si este. Pe de alta parte nimeni nu este responsabil cu satisfacerea nevoilor noastre sau cu indeplinirea dorintelor noastre. A trecut vremea copilariei cand ne doream cate ceva si mama sau tata ne indeplineau dorinta. Si poate ca unii dintre noi nici atunci nu am avut parte de asta. Acum suntem adulti si trebuie sa avem singuri grija de noi. Si tocmai pentru ca suntem adulti, trebuie sa cerem atunci cand vrem ceva; sa cerem clar, fara sa ne ascundem in spatele unor scheme complicate si fara sa ne suparam daca nu primim ceea ce cerem. Poate ca celalalt nu poate sau chiar nu vrea sa ne dea ceea ce avem noi nevoie sau ne dorim. Si nu-l putem obliga in niciun fel sa faca asta. Decizia este a lui si ii apartine in intregime. La fel cum si noi putem decide ce facem cu raspunsul primit din partea celuilalt; decizia ne apartine: putem sa ne suparam, sa ignoram, sa nu mai cerem alta data, sa continuam sa cerem pana primim. Sau putem sa alegem daca relatia cu persoana respectiva este buna pentru noi, daca schimburile care se petrec intre noi sunt ceea ce noi dorim din aceea relatie, daca suntem multumiti cu aceea relatie. Si la fel, putem alege cum ne vom comporta in continuare. Ceea trebuie sa avem tot timpul in minte este ca intr-o relatie intotdeauna sunt trei: eu, celalalt si relatia. Daca eu, la capatul meu de relatie fac ceva, asta influenteaza relatia si astfel voi determina o reactie la celalalt capat. Iar asta ne ajuta sa intelegem ca intotdeauna, in orice situatie, fiecare din noi poate face o alegere si odata facuta aceasta alegere trebuie sa ne-o si asumam. A pasa raspunderea la celalalt sau undeva in exterior, nu diminueaza cu nimic faptul ca noi am facut alegerea. Sa nu uitam ca noi suntem cei care luam decizia.