Nerăbdarea

Uneori cea mai mare încercare este aceea de a avea răbdare. Pentru ca da, uneori este nevoie de timp: sa se vindece sufletul, sa prindă coajă o rană, sa duci la bun sfârșit un proiect….  Trăim într-o lume a vitezei din care răbdarea lipsește. Ne grăbim de când ne trezim până când ne culcăm, suntem mereu pe fugă, nerăbdători să treacă timpul la birou și să ajungem acasă, sa treacă și ziua de vineri și să vină sfârșitul de săptămână, și tot așa; zilele se desfășoară într-o nerăbdare continuă. Uităm să mai privim cerul și florile, să ne privim copiii când se joacă, să savuram o mâncare bună sau un pahar de vin, să ascultam o melodie. Totul este pe repede înainte pentru că dacă am pune ”pause” atunci am fi singuri, doar noi cu noi, cu incertitudinile și întrebările la care nu avem răspuns, dar nici nu încercăm să-l găsim, cu durerile sau rănile încă nevindecate ale sufletului, cu toate neputințele și fricile, cu condiția noastră de muritori. Nerăbdarea este o fugă: de noi, de realitate, de sfârșit. Paradoxal însă, tot ea este cea care ne apropie mai mult și mai nepregătiți de acesta, de sfârșit, pentru că alergând continuu trăim într-o iluzie ascunzând de fapt fricile sub grămada de lucruri pe care ne grăbim să le facem. Nerăbdarea poate este prietena lui a avea, dar cu siguranță este dușmanul lui a fi. Fiecare este liber să aleagă!

Publicitate