Nerăbdarea

Uneori cea mai mare încercare este aceea de a avea răbdare. Pentru ca da, uneori este nevoie de timp: sa se vindece sufletul, sa prindă coajă o rană, sa duci la bun sfârșit un proiect….  Trăim într-o lume a vitezei din care răbdarea lipsește. Ne grăbim de când ne trezim până când ne culcăm, suntem mereu pe fugă, nerăbdători să treacă timpul la birou și să ajungem acasă, sa treacă și ziua de vineri și să vină sfârșitul de săptămână, și tot așa; zilele se desfășoară într-o nerăbdare continuă. Uităm să mai privim cerul și florile, să ne privim copiii când se joacă, să savuram o mâncare bună sau un pahar de vin, să ascultam o melodie. Totul este pe repede înainte pentru că dacă am pune ”pause” atunci am fi singuri, doar noi cu noi, cu incertitudinile și întrebările la care nu avem răspuns, dar nici nu încercăm să-l găsim, cu durerile sau rănile încă nevindecate ale sufletului, cu toate neputințele și fricile, cu condiția noastră de muritori. Nerăbdarea este o fugă: de noi, de realitate, de sfârșit. Paradoxal însă, tot ea este cea care ne apropie mai mult și mai nepregătiți de acesta, de sfârșit, pentru că alergând continuu trăim într-o iluzie ascunzând de fapt fricile sub grămada de lucruri pe care ne grăbim să le facem. Nerăbdarea poate este prietena lui a avea, dar cu siguranță este dușmanul lui a fi. Fiecare este liber să aleagă!

Publicitate

De astăzi aleg să aleg

Știu că sună ciudat, dar mai ciudat este faptul că până acum alegerile pe care le-am făcut nu au fost ale mele; aveam doar impresia ca sunt ale mele, dar de fapt erau dictate de ceilalți. Întotdeauna când luam o decizie, când hotăram să fac sau să nu fac ceva, țineam seama mai întâi de ceilalți: să nu-l supăr pe x, să fiu disponibilă pentru y, să nu creadă z că am ceva cu el/ea și tot așa. In rolurile de x, y si z s-au rotit cei din familie, colegii de la birou, prietenii si lista este nesfârșită. Dacă aveam ceva de făcut și cineva ma solicita, îmi reorganizam lucrurile în așa fel încât să nu refuz. Și mă trezeam supra-aglomerată, cu o listă nesfârșită de lucruri de făcut și fără timp pentru mine. Devenisem nesociabilă pentru că nu mai aveam timp să mă văd cu nimeni, irascibilă pentru că puneam o presiune prea mare pe mine, obosită pentru că nu mai aveam timp să mă relaxez. Și în toată această nebunie eu nu mai contam, ceea ce doream eu era pus în stand-by cu gândul că voi aveam timp pentru mine în week-end (lucru care nu se întâmpla de altfel) sau în vacanță. Și totul a decurs în felul acesta zile, luni, ani până a devenit un stil de viață. Asta până azi de dimineață când m-am trezit în fața cănii de cafea cu lista cu lucruri de făcut pentru ziua ce abia începea și mi-am zis: de astăzi aleg să aleg! Și după ce mi-am băut cafeaua am pus un asterisc în dreptul lucrurilor de pe listă care nu erau urgente, am tăiat de pe listă ceea ce putea fi făcut de altcineva și nu neapărat de mine și am rearanjat ce rămăsese în ordinea priorităților. Apoi mi-am luat laptop-ul, cheile și am ieșit pe ușă cu lista refăcută, cu perspectiva de a avea timp și pentru mine, binedispusă și cu inima ușoară.  

Fiecare decide pentru el

De cate ori nu am auzit, sau chiar am spus-o si noi, “Daca ma iubesti ar trebui sa stii ce-mi place, ce-mi doresc etc”. Da, poate ca pe undeva asa si este. Pe de alta parte nimeni nu este responsabil de satisfacerea nevoilor noastre sau indeplinirea dorintelor noastre. A trecut vremea copilariei cand ne doream cate ceva si mama sau tata ne indeplineau dorinta. Si poate ca unii dintre noi nici macar atunci nu am avut parte de asta. Acum suntem adulti si trebuie sa avem singuri grija de noi. Si tocmai pentru ca suntem adulti, trebuie sa cerem atunci cand vrem ceva; sa cerem clar, fara sa ne ascundem in spatele unor scheme complicate si fara sa ne suparam daca nu primim ceea ce cerem. Poate ca celalalt nu poate sau chiar nu vrea sa ne dea ceea ce avem noi nevoie sau ne dorim. Si nu-l putem obliga in niciun fel sa faca asta. Decizia este a lui si ii apartine in intregime. La fel cum si noi putem decide ce facem cu raspunsul primit din partea celuilalt; decizia ne apartine: putem sa ne suparam, sa ignoram, sa nu mai cerem alta data, sa continuam sa cerem pana primim. Si la fel, putem alege cum ne vom comporta in continuare. Ceea trebuie sa avem tot timpul in minte este ca intr-o relatie intotdeauna sunt trei: eu, celalalt si relatia. Daca eu, la capatul meu de relatie fac ceva, asta influenteaza relatia si astfel voi determina o reactie la celalalt capat. Iar asta ne ajuta sa intelegem ca intotdeauna, in orice situatie, fiecare din noi poate face o alegere si odata facuta aceasta alegere trebuie sa ne-o si asumam. A pasa raspunderea la celalalt sau undeva in exterior, nu diminueaza cu nimic faptul ca noi am facut alegerea. Sa nu uitam ca noi suntem cei care luam decizia.

 

Alegerea este a fiecaruia

De cate ori nu am auzit, sau chiar am spus-o si noi, “Daca ma iubesti ar trebui sa stii ce-mi place, ce-mi doresc etc”. Da, poate ca pe undeva asa si este. Pe de alta parte nimeni nu este responsabil cu satisfacerea nevoilor noastre sau cu indeplinirea dorintelor noastre. A trecut vremea copilariei cand ne doream cate ceva si mama sau tata ne indeplineau dorinta. Si poate ca unii dintre noi nici atunci nu am avut parte de asta. Acum suntem adulti si trebuie sa avem singuri grija de noi. Si tocmai pentru ca suntem adulti, trebuie sa cerem atunci cand vrem ceva; sa cerem clar, fara sa ne ascundem in spatele unor scheme complicate si fara sa ne suparam daca nu primim ceea ce cerem. Poate ca celalalt nu poate sau chiar nu vrea sa ne dea ceea ce avem noi nevoie sau ne dorim. Si nu-l putem obliga in niciun fel sa faca asta. Decizia este a lui si ii apartine in intregime. La fel cum si noi putem decide ce facem cu raspunsul primit din partea celuilalt; decizia ne apartine: putem sa ne suparam, sa ignoram, sa nu mai cerem alta data, sa continuam sa cerem pana primim. Sau putem sa alegem daca relatia cu persoana respectiva este buna pentru noi, daca schimburile care se petrec intre noi sunt ceea ce noi dorim din aceea relatie, daca suntem multumiti cu aceea relatie. Si la fel, putem alege cum ne vom comporta in continuare. Ceea trebuie sa avem tot timpul in minte este ca intr-o relatie intotdeauna sunt trei: eu, celalalt si relatia. Daca eu, la capatul meu de relatie fac ceva, asta influenteaza relatia si astfel voi determina o reactie la celalalt capat. Iar asta ne ajuta sa intelegem ca intotdeauna, in orice situatie, fiecare din noi poate face o alegere si odata facuta aceasta alegere trebuie sa ne-o si asumam. A pasa raspunderea la celalalt sau undeva in exterior, nu diminueaza cu nimic faptul ca noi am facut alegerea. Sa nu uitam ca noi suntem cei care luam decizia.

 

Oamenii vin si pleaca

Oamenii vin si pleaca din viata noastra precum trenurile intr-o gara. Situatii diverse ne aduc impreuna si altele ne despart. Unii pleaca ei, in alte situatii noi suntem cei care plecam. De le fiecare invatam cate ceva; fiecare are un rol in viata noastra asa cum si noi lasam urme in viata lor.

Unele despartiri sunt o binecuvantare, altele se produc aproape fara sa observam, iar altele ne lasa un gust amar si suferim. Nu oamenii care pleaca ne provoaca toate aceste sentimente, noi alegem cum sa ne simtim. Este greu sa nu suferi daca persoana care nu mai face parte din viata ta era una importanta pentru tine, daca ai investit timp si sentimente in relatia cu ea. Este dreptul tau sa suferi, sa iei contact cu tristetea care te cuprinde, sa o accepti ca fiind o reactie normala si incet, incet sa o consumi pentru a-i permite sa se dilueze, sa lasi sa se cearna totul, sa pui amintirile in sertarasele lor fara a deveni dependent de ele.

Se spune ca timpul vindeca toate ranile. Da, asa este, este nevoie de timp si de contactul cu starile pe care le traiesti. Sa nu-ti negi durerea; ea nu te defineste, este doar o stare trecatoare si daca accepti ca este o mica parte ce a aparut intr-un moment al procesului numit viata ta, vei realiza ca da, nu va mai fi ca inainte, dar va fi: va fi altfel! Ne oprim doar din cand in cand sa ne analizam vietile, sa ne vindecam ranile, insa intotdeauna mergem mai departe.