Uneori zilele sunt doar o înșiruire de numere, alteori sunt ca niște ființe ce se joacă cu cartonașe pe care cineva a mazgalit cuvinte precum obosit, trist, fericit, nervos, dezgustat, anxios, nemultumit. Parcă o mână nevăzută trage de niște sfori și ne aruncă în toate direcțiile și noi ne lăsăm duși când spre stânga, când spre dreapta. Asta până într-o zi când realizăm că de fapt sforile sunt doar in mintea noastra și că putem decide singuri în ce direcție să o luăm. Astăzi este cel mai bun moment pentru o astfel de decizie pentru că mâine nu știi dacă se mai poate! Tu ce alegi?

Publicitate

Când ți se pare că viață nu e dreaptă probabil că ai dreptate. Nu întotdeauna se întâmplă ceea ce ar fi logic pentru mintea unei persoane. Multe lucruri nu au înțeles pentru cei care sunt actori principali și e greu să mergi mai departe știind că nu-ti poți explica de ce s-a întâmplat un anumit lucru. Și dintre toate, poate cel mai rău lucru ce se poate întâmpla, este moartea, deși suntem conștienți că este inevitabilă. Dar cum explici unui copil că părintele lui a murit, ce îi răspunzi la întrebarea „De ce?” sau „Când se întoarce?”? Si la fel, ce îi spui unui părinte al cărui copil a murit, ce îi spui când te întreabă „De ce el si nu eu? Părinții trebuie să moară înaintea copiilor!”
Da, viața nu e dreaptă, multe lucruri se întâmpla sfidând parcă o ordine firească și cu toate astea este singura viață pe care avem și nu avem nicio scuză să o trăim ca și cum am avea mai multe și dacă acum uităm să ne simțim bine cu noi o vom face în următoarea.

Limbajul este instrumentul cu ajutorul căruia putem să ne împărtășim sentimentele. Fără cuvinte, sentimentele nu au reprezentare și ar trăi doar în imaginația noastră. Cuvintele sunt imaginea sentimentelor tale, exprimă-le!

Ni se pare adesea că ceea ce facem nu este important sau că nu facem bine ceea ce facem. Și atunci ne judecăm, ne punem etichete de genul”nu sunt in stare”, ”nu pot” sau ”nu stiu” fară să realizăm că de fapt ele nu ne aparțin. Sunt lucruri pe care le-am auzit de atâtea ori în trecut, spuse uneori poate nu cu rea intenție, dar noi le-am asimilat și integrat ca fiind parte din noi. Și astfel am ajuns la vârsta adultă să credem că într-adevăr așa suntem, să căutăm și să bifăm numai situațiile care ne validează etichetele, trecându-le cu vederea pe cele care le infirmă. Ne-am obișnuit să vedem cu ușurință tot ceea ce nu merge și să considerăm normal și fără importanță când ceva merge bine. Dacă și ție ți se intâmplă asta când vei face o schimbare în modul de a te vedea și a percepe evenimentele din viața ta?

Recomandari pentru parinti

Recomandări pentru părinți, pentru îmbunătățirea abilităților de comunicare ale copilului:
– să petreacă timp de calitate cu copilul
– să-i citească povești pentru îmbogățirea vocabularului
– să se joace cu copilul exersând diverse jocuri de rol: la cumpărături în magazine, la doctor, la școală
– să iasă cu el în parc, la locuri de joacă pentru a-I facilita accesul la socializare cu alți copii.
Punând în practică aceste recomandări îl ajutați pe copil să-și dezvolte abilitățile de socializare, să-și facă prieteni noi, să comunice mai ușor cu adulții și cu ceilalți copii, să-și invingă timiditatea.

sursa foto: radiocluj.ro

Intimitatea în cuplu înseamnă ca fiecare să dea și să primească, să fie autentic in relație și să se simtă validat emoțional, intelectual și fizic.

Siguranța nu înseamnă neapărat să dăm prioritate cunoscutului asupra necunoscutului. Dacă ești atașat de obiceiuri poți sfârși prin a-ți transforma viața în ceva monoton și plictisitor. Iar monotonia este cea care ucide încet și sigur relația de cuplu

Schimbare

De câte ori nu ai hotărât să faci ceva, să schimbi ceva și desi îți doreai nu ai reușit. De câte ori nu ai avut următorul dialog interior: ”Imi doresc schimbarea și cu toate astea nu fac nimic. În fiecare zi îmi propun: De mâine voi face cutare și cutare lucru! Si tot amân acest moment. Sau mă apuc să fac ce îmi propun și mă țin e doar o perioadă limittă de timp. După aceea intervine ceva și o zi sar peste a face și de aici pornește efectul bulgărelui de zăpadă. Îmi zic : Astăzi nu am putut face ce aveam de facut, o să recuperez mâine și pentru azi!” Si de fapt, nici mâine nu faci și se ajunge să fie restante prea multe zile și atunci nu mai faci nimic.

O alternativă sănătoasă ar fi să nu renunți, să te apuci din punctul în care ai întrerupt, să nu-ți mai impui să recuperezi, ci doar să mergi mai departe. Dacă pe parcurs se dovedește că poți recupera ceea ce nu ai facut este ideal, dacă nu, important este să termini și să-ți îndeplineți obiectivul. Altfel, nu faci altceva decât să-ți întărești convingerea că nu poți face, că este prea greu, că nu ești în stare și ajungi să validezi un comportament pe care ai vrea să-l schimbi..

Cui nu-i place lumina, lumina oglindită pe luciul apei, sau odihnindu-se pe vărfurile ninse ale munților, sau lumina jucăușă ce se ascunde și apare prin frunzișul copacilor?! Sau aceea imagine relaxantă de la malul marii, într-o zi cu soare, cu lumina dansând pe valuri? Este atâta liniște când privești lumina, dar în același timp nu poți să nu te înfiori gândindu-te la forța ei. Lumina este viață, este energie, este curgere, este timp! Și cu toate astea, și ea, atotputernica lumină nu este veșnică. În fiecare zi își recunoaște înfrângerea și-și trăiește propria moarte, pentru ca a doua zi să se nască din nou și din nou, într-o ordine prestabilită și imuabilă. Privind-o în dansul acesta veșnic nu poți să nu te gândești că, de fapt, supremația nu o are puterea ci echilibrul!

Cărți, cărți, cărți…

Îmi plac cărțile. Am o relație specială cu ele, aș spune chiar că este o relație de dependență. Sunt cărți pe care le citesc pe nerăsuflate cum se spune și pentru care nu dorm noaptea pentru că nu le pot lăsa din mână. Și îmi plac cărțile pe suport de hârtie; citesc și cărți digitale, dar îmi place să țin cartea în mână, să subliniez pasajele care rezonează cu mine sau care îmi oferă informații prețioase (depinde de tipul de carte citită). Prin intermediul cărților iau contact cu lumea autorului, am acees la trăiri și emoții ale acestuia, iar ele la rândul lor îmi provoacă mie trăiri și emoții personale. Mă regăsesc uneori printre rândurile unei cărți și am sentimentul de apropiere cu autorul. Personajele sunt prelungiri ale lumii interioare a celui care scrie, se întrupează din gândurile și emoțiile lui, și ajung să aibă o viață proprie pe care o dezvăluie celui ce citește. O carte bună mă face fericită, mă apropie de mine și-mi dă sentimentul de bine. Sunt cărți pe care le ador și cărți pe care le las din mână după câteva pagini. Cărțile sunt precum oamenii, au o viață a lor pe care o dezvăluie oricui le citește. Dar, așa cum nu rezonez cu toți oamenii, la fel se întâmplă și cu cărțile. Acum mai mulți ani când începeam o carte o citeam până la capăt, chiar dacă nu-mi plăcea. Mi se părea că nu pot să nu o termin, că am datoria să citesc tot. Am renunțat la acest obicei și asta îmi dă un sentiment de lejeritate și de apropiere mai mare de cărți: le citesc până la sfârșit doar pe cele care îmi plac. La fel fac și cu oamenii. Mi-i fac prieteni doar pe cei care îmi plac, restul rămân cunoștințe ocazionale sau poate nici atât. Mă înconjor doar de cărți și oameni frumoși, care îmi fac viața mai plină de sens și mai colorată!