Arhive

Barbatul din viata ta

Barbatul din viata ta, cel pe care il iubesti si cu care vroiai sa-ti impart cat mai multi ani, te-a mintit. Nu stii daca a facut-o ca sa nu te faca sa suferi sau a facut-o ca sa se apere pe el. Si de fapt nici nu mai conteaza. Ceea ce ramane este minciuna in sine.
Cand barbatul pe care il iubesti te minte nu-ti ramane decat sa te retragi si sa-i doresti sa fie fericit fara tine! Nu poti continua sa stai langa un om care a strecurat intre tine si el ceva ce nu va apartine. Si daca pleci nu inseamna ca nu vei suferi, ca nu vei plange in tacere si nu vei avea momentele tale de amaraciune. Insa toate acestea vor trece si dupa ce iti vei consuma si ultima picatura de dragoste pentru el, vei gasi puterea sa mergi mai departe, sa cauti si sa gasesti o alta persoana care sa merite sa intre si sa ramana in viata ta.
Sa stai langa un barbat care te-a mintit? Nu se poate. Oricat de mult l-ai iubi sau tocmai de aceea nu mai poti ramane. El nu mai este barbatul de care te-ai indragostit. Acela a disparut odata cu minciuna. Cel care te facea sa simti fluturasi in stomac, a carui prezenta o cautai continuu, a carui voce doreai sa o auzi inainte de a adormi si pe care erai obisnuita sa-l vezi dimineata langa tine, acela nu mai este. Cel de acum, de langa tine, este o alta persoana, total diferita si pe care nu o mai vrei in viata ta. Caci odata zdruncinata increderea, totul incepe sa se surpe. Minciuna, asemeni apei, se insinueaza subtil si distruge tot ceea ce a fost construit in timp si cu dragoste. Si daca ramai, vei ajunge sa-l urasti si sa te urasti, iar amintirile iti vor fi umbrite de suspiciuni si neincredere.
Cel de langa care pleci nu stii cine este si nici nu vrei sa-l cunosti. Nu-i mai vrei imbratisarea, nu mai vrei sa te trezesti dimineata langa el, nu mai vrei sa adormi seara in bratele lui. Asa ca pleci si inchizi usa peste o parte din viata ta, iar amintirile vor pastra parfumul barbatului de care te-ai indragostit.

Criza vârstei de mijloc

Tot auzim vorbindu-se de criza vârstei de mijloc și asta cu referire îndeosebi la bărbați. Ce se ascunde de fapt sub această criză?
Căsătoria pune bazele întemeierii unei familii (chiar dacă în ziua de azi familia se poate constitui și fără oficializarea unei legături prin căsătorie – dar acesta este un alt subiect pe care îl voi aborda altădată). După căsătorie cei doi parteneri își stabilesc prioritățile personale și comune: să-și ia o casă, să-și cumpere mașini, să-și facă o carieră în profesie, să aibă copii, să călătorească etc. Anii trec și toate lucrurile din listă se bifează unul cîte unul. Amândoi sunt concentrați pe viața de zi cu zi, asaltați de tot felul de sarcini personale și profesionale astfel încât relația de cuplu nu mai este o prioritate; ea devine subînțeleasă, pusă în stand-by și pe măsură ce trec anii devine parcă mai greu de reînnodat firul din momentul unde a rămas suspendat. Se nasc copiii, intervin alte probleme cu care cei doi parteneri nu s-au mai confruntat si relația lor este pusă la o noua încercare: armonizarea calității de părinte cu aceea de partener de cuplu. Greutățile sunt mari, mai ales pentru acele cupluri care nu au un ajutor din partea familiei de origine în cresterea copiilor. Apar mici frecușuri care scot acum la iveală frustrări mai vechi. Peste toate acestea se adaugă provocările profesionale și uneori greutățile din familiile celor doi: un părinte bolnav sau în vîrstă, probleme cu banii ale părinților, un frate sau o soră șomer/ă etc. Cei doi se descurcă și reușesc să înoate printre toate aceste probleme, dar urmele lăsate în cuplu sunt din ce în ce mai vizibile: apar conflicte pe tema părinților ți familiei celuilalt, pe tema cine ce face în casă, cine/cât timp se ocupă de copii, unuia i se pare că celălalt are mai mult timp pentru el neglijând obligatțiile familiale si tot așa. Relația de cuplu?! Este pusă în cui și rămâne acolo prăfuindu-se continuu cu trecerea timpului. Iar timpul trece, nu stă pe loc, copiii cresc, iar cuplul s-a transformat de fapt într-un parteneriat: doi oameni care au un trecut comun și atât. Atracția a dispărut demult, intimitatea nu mai este nici ea prezentă și ceea ce îi ține împreuna este obișnuința. Vârsta nu este nici ea un aliat pentru cuplu. La aproape 50 de ani, cei doi parteneri se trezesc că a cam trecut viața pe lângă ei, simt că le lipseste ceva, acel zvâc care te face să fii viu, să te bucuri de fiecare zi. Unii se hotărăsc să-și urmeze visele din tinerețe, oricare ar fi acelea. In categoria asta intră mai ales femeile care descoperă acum că au timp pentru ele și pot face acele lucruri pe care vroiau demult să le facă: să picteze, să scrie, să facă cursuri de design, să citească, să asculte muzică, să iasă cu prietenele, să meargă la wokshop-uri, conferinte etc. Dacă cuplul nu se reinventează, cum se zice adeseori, și cei doi parteneri nu-și găsesc pasiuni comune, atunci este foate greu să se evite criza. Barbații, in general mai pragmatici decât femeile, sunt mai puțin atrași de ideea de a-și urma hobby-urile puse de atâția ani în stand-by. Si apoi perspectiva nepoților care bat la ușă îi sperie și le activează frica de propria finitudine. Și ca să-și înfângă aceste frici se avântă în căutarea unei alte partenere care să-i valideze ca barbați și care să-i facă să se simtă vii. Unii trăiesc acum pasiunea vieții lor divortează și se aruncă într-un nou mariaj, alții, nu renunță la ceea ce au, dar în paralel au altă relație care le stârnește pasiunea și astfel se simt împliniți.
Oricum ar fi, din păcate,  puține sunt cuplurile care să se redescopere, să reia procesul de construcție a legăturii emoționale și sexuale care i-a adus cândva împreună.

 

Nu fi struț

Frica te ține în relații care nu te împlinesc și nu te fac să te simți bine. Nu ai obosit să auzi aceleași explicații repetate la nesfârșit? ”Azi nu ne putem vedea pentru că….” ”Nu ne mutăm împreună pentru că…” ”Nu mergem în week-end la  munte/ mare pentru că nu suport aglomerația” ”In seara asta ies la o bere cu prietenii….sau ies cu prietenele….sau am ceva de lucru…” Explicațiile sunt multe și întotdeauna par a fi plauzibile, dar… Semnele ca relația nu merge sunt atât de evidente, însă de frică să nu suferi alegi să nu le iei în seamă. Și culmea, chiar și așa, tot suferi.  Suferi pentru că simți că ceva nu este în regulă, pentru că atunci când ai cu adevărat o relație cu cineva petreci mult timp împreună, faci planuri de viitor, pleci în vacanțe și week-enduri, râzi, te uiți la filme, te plimbi prin parc sau pur și simplu stai cu celălalt fără să faceți nimic. Atunci când nu este cu adevărat o relație apar explicațiile de ce nu faci toate aceste lucruri sau de ce în puținul timp pe care îl petreceți împreună celălalt primește mesaje sau și mai rău își închide accesul la internet tocmai pentru a nu primi mesaje și a trezi suspiciuni. Dacă ai astfel de semne în relație nu le ignora pentru că nu sunteți doar voi doi în acea relație, sunteți mai mulți. A-ți băga capul în nisip ca struțul nu va face altceva decât să amâne deznodământul de care fugi cu atâta îndârjire.frica ne tine in relatii

Zâmbete….

Când ai zâmbit ultima dată? Când ai râs din inimă împreună cu partenerul/partenera?  Când ai simțit că toată lumea este a ta?

Una din clientele mele m-a privit mirată când i-am pus aceste întrebări și pe urmă mi-a răspuns: Nici nu mai țin minte de când nu am  mai râs sau nu m-am mai simțit bine cu partenerul meu. Dacă și tu îți dai același răspuns atunci este timpul să schimbi ceva. Lucrurile nu trebuie să rămână așa; deja ai făcut un pas în momentul când ai recunoscut că ai ajuns în impas cu relația. Nu fi un simplu spectator al destrămării și măcinării lente a ceea ce a fost frumos și a ceea ce v-a adus împreună.  Fă un efort, pentru că nimic nu se obține ușor, și schimbă ceva chiar din momentul ăsta. Nu lăsa ca situațiile zilnice să te acapareze complet, nu mai reacționa la ceea ce se întâmplă ci pur și simplu începi să acționezi. Din practica mea de cabinet știu că se poate, iar clienții mei dacă mă citesc acum îmi dau dreptate (poate că zâmbesc ușor gândindu-se la drumul parcurs și la efortul pe care l-au depus, dar cu siguranță a meritat). Si dacă ei au putut, vei putea și tu, cu o singură condiție : SĂ VREI!

Cuvintele….

De multe ori ne pierdem printre cuvinte. Ne grăbim să facem interpretări: dacă a zis asta, înseamnă că… și tot așa. IMG_1473Nu verificăm cu celălalt dacă am înțeles bine mesajul, nu-l ascultăm de fapt pe celălalt, ci intrăm într-un dialog interior  gândindu-ne deja ce să răspundem.  Și de multe ori intrăm în dispute sau ne facem o mie și unu de gânduri fără să fim 100% siguri că am receptat corect mesajul. La fel, atunci când transmitem ceva, nu ne asigurăm că celălalt a înțeles ce am vrut noi să spunem; în mintea noastră noi știm foarte bine ce am vrut să spunem, dar oare celălalt întelege același lucru?

Cuvintele sunt cele care ne pot pierde, dar și cele care ne pot salva: trebuie doar să știm să le folosim, să învățăm să comunicăm corect. Pentru că sensul comunicării este acela de a stabili un contact, o relație cu celălalt. Iar dacă vrem ca această relație să fie  bună trebuie să ai cuvintele drept aliat.

 

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…..

Stăteam deunăzi și reflectam la sensul fericirii. Suntem programați de mici să căutăm fericirea din poveste. Ni se spune că prințul o salvează întotdeauna pe prințesă. Si undeva, într-un colțișor al sufletului, avem speranța că într-o zi va apărea prințul sau prințesa din poveste și ….. gata, am găsit fericirea și vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți!

20170421_225000Ce nu ne spune nimeni este cum vom trăi. Toate poveștile se termină când, după multe peripeții și încercări, lupte cu balauri și vrăjitoare, prințul și prințesa ajung să fie împreună. Totul se termină cu bine, dar în acest punct. Nimeni nu continuă să prezinte încercările și luptele după ce prințul și prințesa ajung să fie împreună. Pentru că povestea reală continuă dincolo de cuvinte și de cărți. Încercările nu se termină și multe alte lupte de-abia din punctul acela de întâlnire încep. Iar noi, avem în minte doar acel ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Și bălălăim prin viață nefericiți, căutând prințul sau prințesa și gândind că fericirea noastră va deveni realitate în momentul în care il/ o vom găsi. Și cu atât mai mare este dezamăgirea când constatăm că viața este foarte departe de ceea ce am fost învățați să credem, că fericirea nu ți-o oferă cineva, ci ți-o construiești singur, că a fi cu cineva nu-ți oferă garanții pe viață, că balaurii și vrăjitoarele nu mor în momentul în care îți găsești prințul sau prințesa și că, în continuare, te lupți toți aceștia ca să îți aperi cetatea.

Fericirea nu este un dat sau o stare care odată atinsă rămâne imuabilă; ea se schimbă, se recucerește în fiecare zi, se trăiește conștient în vâltoarea de zi cu zi, se transformă si se reconfigurează continuu. Acel ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” este de fapt și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți construind și făcând în fiecare zi ceva pentru relație și pentru a fi fericiți.

Când ”NOI” nu mai există

Acel Noi cu care erai obișnuit a devenit Eu și Tu, două persoane care abia își mai vorbesc și chiar și atunci când o fac este doar pentru a-și aduce unul altuia acuze. Despărțirea a lăsat în urmă un trecut comun pe care nu ai cum să-l ștergi cu buretele: au fost ani petrecuți împreună, plini de vise și lucruri construite  de voi doi pentru voi, sunt poate și copii pe care amândoi îi iubiți și de care vă veți ocupa în continuare.

Este greu să lași toate acestea deoparte și să-ți continui viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.  Emoțiile sunt puternice, resentimentele față de fostul partener/a, fie ca vrei sau nu, sunt și ele prezente. Și, pe lângă asta, sunt și aspectele practice legate de administrarea casei (facturi, întreținere, cumpărături, reparații, gospodărie etc) cu care va trebui sa te descurci de acum încolo.

Totul poate fi copleșitor și sentimentul de panică se poate instala. La fel și furia pe care o simți față de partener/a este prezentă și nu știi ce să faci cu ea.  Sa-ți bagi capul în pământ ca struțul și să spui că nimic nu s-a întâmplat sau să te închizi în casă și să spui că nimic nu mai are rost, la fel ca și să dai vina pe celălalt  pentru tot, nu este soluția care să te ajute cu ceva. Caută și cere sprjinul familiei, al prietenilor apropiați, al colegilor.  Nu confunda cererea de ajutor cu slăbiciunea pentru că nu este; sunt momente în viață când ai nevoie de ajutor și trebuie să-l ceri. Și mai ai apoi și alternativa ajutorului pe care ți-l poate da un specialist: el te poate însoți în procesul acesta dificil de a face față unui divorț sau unei despărțiri, precum și să te ajute să înțelegi ce nu a funcționat și care au fost cauzele care au dus la acest deznodământ pentru a nu aduce tot balastul relației trecute în relația viitoare.

Oameni

Unii oameni intră în viața noastră și ne ating sufletul; pe aceștia îi purtăm în inima noastră chiar și atunci când ies din viața noastră. Altii întră și ies la fel de repede ca un tren accelerat ce trece printr-o gară; pe aceștia nici nu ni-i mai  aducem aminte. Iar alții se strecoară în viața noastră și ne intră cu bocancii în suflet; pe aceștia îi scoatem noi, e adevarat cu multă durere, din viață, inimă și amintiri.

Dacă ai acum în viața ta măcar o persoană din prima categorie bucura-te cât mai mult de ea și primește cu iubire ceea ce are sa-ți ofere. La rândul tău nu aștepta la nesfărșit acel forever mâine pentru a-i spune cat de importantă este – ziua de astăzi este cea care contează, ziua de ieri a trecut, iar cea de mâine nu a venit încă.

Încrederea și relația de cuplu

incredera-si-relatia-de-cupluÎncrederea împreuna cu respectul, reprezinta cele două ”pietre” ale fundamentului pe care se poate clădi o relație de cuplu. Fără încredere și respect reciproc nu există relație de cuplu.

La începutul relației, ambii parteneri încep să clădească la edificiul încrederii și pleacă de la premiza că celălalt nu le va trăda încrederea. Oricum, procesul de construire a încrederii este lung și anevoios. Tocmai această construire în timp și cu efort a încrederii este motivul pentru care, odată ce unul din parteneri trădează încrederea cu care a fost investit, pentru cel trădat este aproape imposibil să continue relația. Elementul de neîncredere odată instalat se înlătură foarte greu și tot timpul va exista o umbră ce va plana asupra calității relației.

De exemplu , dacă unul dintre parteneri este infidel, chiar dacă acest lucru se întâmplă după mulți ani în care a fost fidel relației si partenerului său, chiar dacă acest lucru este aflat de partener după ani de zile de la consumarea relației extra și chiar dacă această relație extraconjugală este/ a fost efemeră sau doar un divertisment, partenerului trădat îi va fi foarte greu, dacă nu imposibil, să mai aibă încredere în celălalt. Și asta în primul rând pentru că se va simți dat la o parte, ignorat, trădat și efectele asupra imaginii personale și a stimei de sine își vor face imediat apariția. Și chiar dacă partenerul care trădează își va recunoaște greșeala și de bună credință nu o va mai repeta, celălalt partener va trăi mereu cu senzația că oricând se poate repeta și va fi foarte dificil în aceste condiții ca relația de cuplu să reziste. Odată cu pierderea încrederii în partener se diminuează și respectul pentru acesta, iar relația nu mai are pe ce să se sprijine: ea devine un scaun cu un picior rupt care riscă oricând să se răstoarne la cea mai mică atingere.

Fiecare decide pentru el

20161209_143949De cate ori nu am auzit, sau chiar am spus-o si noi, “Daca ma iubesti ar trebui sa stii ce-mi place, ce-mi doresc etc”. Da, poate ca pe undeva asa si este. Pe de alta parte nimeni nu este responsabil de satisfacerea nevoilor noastre sau indeplinirea dorintelor noastre. A trecut vremea copilariei cand ne doream cate ceva si mama sau tata ne indeplineau dorinta. Si poate ca unii dintre noi nici macar atunci nu am avut parte de asta. Acum suntem adulti si trebuie sa avem singuri grija de noi. Si tocmai pentru ca suntem adulti, trebuie sa cerem atunci cand vrem ceva; sa cerem clar, fara sa ne ascundem in spatele unor scheme complicate si fara sa ne suparam daca nu primim ceea ce cerem. Poate ca celalalt nu poate sau chiar nu vrea sa ne dea ceea ce avem noi nevoie sau ne dorim. Si nu-l putem obliga in niciun fel sa faca asta. Decizia este a lui si ii apartine in intregime. La fel cum si noi putem decide ce facem cu raspunsul primit din partea celuilalt; decizia ne apartine: putem sa ne suparam, sa ignoram, sa nu mai cerem alta data, sa continuam sa cerem pana primim. Si la fel, putem alege cum ne vom comporta in continuare. Ceea trebuie sa avem tot timpul in minte este ca intr-o relatie intotdeauna sunt trei: eu, celalalt si relatia. Daca eu, la capatul meu de relatie fac ceva, asta influenteaza relatia si astfel voi determina o reactie la celalalt capat. Iar asta ne ajuta sa intelegem ca intotdeauna, in orice situatie, fiecare din noi poate face o alegere si odata facuta aceasta alegere trebuie sa ne-o si asumam. A pasa raspunderea la celalalt sau undeva in exterior, nu diminueaza cu nimic faptul ca noi am facut alegerea. Sa nu uitam ca noi suntem cei care luam decizia.