Arhive

Intrebarea pe care mi-a pus-o o clienta “ Cine sufera mai mult, cel care pleaca sau cel care ramane?”Primul impuls este sa spui ca cel care ramane, dar…
suferinta este o experienta unica, nu o putem compara. Din afara relatiei esti tentat sa judeci, sa emiti verdicte, sa pui etichete. Gresit! Numai cei implicati stiu adevarul; de pe margine noi putem doar sa ne imaginam ceva prin prisma experientelor proprii. Este dureros cand o relatie se termina, pentru ca ea inseamna o parte din viata celor doi. Sa pastrezi resentimente, sa-l urasti pe celalalt, inseamna o alta parte din viata irosita. Pastreaza amintirile frumoase, multe, putine, cate sunt, si primeste cu incredere ceea ce-ti va scoate viata in cale in continuare!

Barbatul din viata ta

Barbatul din viata ta, cel pe care il iubesti si cu care vroiai sa-ti impart cat mai multi ani, te-a mintit. Nu stii daca a facut-o ca sa nu te faca sa suferi sau a facut-o ca sa se apere pe el. Si de fapt nici nu mai conteaza. Ceea ce ramane este minciuna in sine.
Cand barbatul pe care il iubesti te minte nu-ti ramane decat sa te retragi si sa-i doresti sa fie fericit fara tine! Nu poti continua sa stai langa un om care a strecurat intre tine si el ceva ce nu va apartine. Si daca pleci nu inseamna ca nu vei suferi, ca nu vei plange in tacere si nu vei avea momentele tale de amaraciune. Insa toate acestea vor trece si dupa ce iti vei consuma si ultima picatura de dragoste pentru el, vei gasi puterea sa mergi mai departe, sa cauti si sa gasesti o alta persoana care sa merite sa intre si sa ramana in viata ta.
Sa stai langa un barbat care te-a mintit? Nu se poate. Oricat de mult l-ai iubi sau tocmai de aceea nu mai poti ramane. El nu mai este barbatul de care te-ai indragostit. Acela a disparut odata cu minciuna. Cel care te facea sa simti fluturasi in stomac, a carui prezenta o cautai continuu, a carui voce doreai sa o auzi inainte de a adormi si pe care erai obisnuita sa-l vezi dimineata langa tine, acela nu mai este. Cel de acum, de langa tine, este o alta persoana, total diferita si pe care nu o mai vrei in viata ta. Caci odata zdruncinata increderea, totul incepe sa se surpe. Minciuna, asemeni apei, se insinueaza subtil si distruge tot ceea ce a fost construit in timp si cu dragoste. Si daca ramai, vei ajunge sa-l urasti si sa te urasti, iar amintirile iti vor fi umbrite de suspiciuni si neincredere.
Cel de langa care pleci nu stii cine este si nici nu vrei sa-l cunosti. Nu-i mai vrei imbratisarea, nu mai vrei sa te trezesti dimineata langa el, nu mai vrei sa adormi seara in bratele lui. Asa ca pleci si inchizi usa peste o parte din viata ta, iar amintirile vor pastra parfumul barbatului de care te-ai indragostit.

Criza vârstei de mijloc

Tot auzim vorbindu-se de criza vârstei de mijloc și asta cu referire îndeosebi la bărbați. Ce se ascunde de fapt sub această criză?
Căsătoria pune bazele întemeierii unei familii (chiar dacă în ziua de azi familia se poate constitui și fără oficializarea unei legături prin căsătorie – dar acesta este un alt subiect pe care îl voi aborda altădată). După căsătorie cei doi parteneri își stabilesc prioritățile personale și comune: să-și ia o casă, să-și cumpere mașini, să-și facă o carieră în profesie, să aibă copii, să călătorească etc. Anii trec și toate lucrurile din listă se bifează unul cîte unul. Amândoi sunt concentrați pe viața de zi cu zi, asaltați de tot felul de sarcini personale și profesionale astfel încât relația de cuplu nu mai este o prioritate; ea devine subînțeleasă, pusă în stand-by și pe măsură ce trec anii devine parcă mai greu de reînnodat firul din momentul unde a rămas suspendat. Se nasc copiii, intervin alte probleme cu care cei doi parteneri nu s-au mai confruntat si relația lor este pusă la o noua încercare: armonizarea calității de părinte cu aceea de partener de cuplu. Greutățile sunt mari, mai ales pentru acele cupluri care nu au un ajutor din partea familiei de origine în cresterea copiilor. Apar mici frecușuri care scot acum la iveală frustrări mai vechi. Peste toate acestea se adaugă provocările profesionale și uneori greutățile din familiile celor doi: un părinte bolnav sau în vîrstă, probleme cu banii ale părinților, un frate sau o soră șomer/ă etc. Cei doi se descurcă și reușesc să înoate printre toate aceste probleme, dar urmele lăsate în cuplu sunt din ce în ce mai vizibile: apar conflicte pe tema părinților ți familiei celuilalt, pe tema cine ce face în casă, cine/cât timp se ocupă de copii, unuia i se pare că celălalt are mai mult timp pentru el neglijând obligatțiile familiale si tot așa. Relația de cuplu?! Este pusă în cui și rămâne acolo prăfuindu-se continuu cu trecerea timpului. Iar timpul trece, nu stă pe loc, copiii cresc, iar cuplul s-a transformat de fapt într-un parteneriat: doi oameni care au un trecut comun și atât. Atracția a dispărut demult, intimitatea nu mai este nici ea prezentă și ceea ce îi ține împreuna este obișnuința. Vârsta nu este nici ea un aliat pentru cuplu. La aproape 50 de ani, cei doi parteneri se trezesc că a cam trecut viața pe lângă ei, simt că le lipseste ceva, acel zvâc care te face să fii viu, să te bucuri de fiecare zi. Unii se hotărăsc să-și urmeze visele din tinerețe, oricare ar fi acelea. In categoria asta intră mai ales femeile care descoperă acum că au timp pentru ele și pot face acele lucruri pe care vroiau demult să le facă: să picteze, să scrie, să facă cursuri de design, să citească, să asculte muzică, să iasă cu prietenele, să meargă la wokshop-uri, conferinte etc. Dacă cuplul nu se reinventează, cum se zice adeseori, și cei doi parteneri nu-și găsesc pasiuni comune, atunci este foate greu să se evite criza. Barbații, in general mai pragmatici decât femeile, sunt mai puțin atrași de ideea de a-și urma hobby-urile puse de atâția ani în stand-by. Si apoi perspectiva nepoților care bat la ușă îi sperie și le activează frica de propria finitudine. Și ca să-și înfângă aceste frici se avântă în căutarea unei alte partenere care să-i valideze ca barbați și care să-i facă să se simtă vii. Unii trăiesc acum pasiunea vieții lor divortează și se aruncă într-un nou mariaj, alții, nu renunță la ceea ce au, dar în paralel au altă relație care le stârnește pasiunea și astfel se simt împliniți.
Oricum ar fi, din păcate,  puține sunt cuplurile care să se redescopere, să reia procesul de construcție a legăturii emoționale și sexuale care i-a adus cândva împreună.

 

Comunicarea în relație

Atunci când  îți  permiți  doar să  fii și nu să  joci un rol cu persoana  de lângă  tine, ei bine, de-abia atunci poți  spune ca ți -ai găsit perechea!

Cum te simți în relație? Poți comunica deschis: Îi poți spune celuilalt ce gândești, ce simți, cum te simți când el/ea face ceva? Poți spune care îți sunt nevoile și ești la rândul tău în stare să-l asculți pe celălalt? Cât timp petreceți împreună?

Si lista de întrebări poate continua. Important este ce răspunsuri Din experiența mea de lucru în cabinet am constatat că cel mai adesea partenerii nu vorbesc despre ceea ce simt și treptat se produce o îndepărtarea a unuia față  de celălalt. Femeile vorbesc despre cum se simt în relație cu prietenele lor. Le este mult mai ușor să-și împărtășească emoțiile și nemulțumirile din cuplu cu o prietenă decât cu partenerul; se simt înțelese de prietene, mai ales dacă si ele trec prin situații asemănătoare, primesc aprobare și sfaturi. Este o modalitate de descărcare și trebuie spus că ajută în sensul că vorbești cu cineva despre nemulțumirile tale și nu le macini singură. Ce trebuie însă subliniat este că nu rezolvă situația, că nemulțumirile nu dispar, emoțiile persistă și relația de cuplu se deteriorează încet, încet. Bărbații in schimb nu prea discută cu prietenii (ca să nu spunem că nu discuta deloc) despre emoțiile sau nemulțumirile lor, sau dacă o fac este ceva de suprafață, fără să pună accent pe cum se simt ei. Și la fel relația cu partenera nu se îmbunătățește de la sine.

De aceea în cabinet lucrez mult pe tehnici de comunicare, îi ajut pe clienți să intre în contact cu emoțiile lor, fie că este vorba de furie, frică, rușine sau vină, și să învețe să le comunice și celuilalt. Iar cel mai important, să învețe să asculte, să-l asculte pe celălalt fără să intre în defensivă, fără să atace, fără să țină cu orice preț să demonstreze că are dreptate; de multe ori ceea ce este corect din punctul de vedere al unuia, nu este neapărat bun pentru celălalt. Într-o relație predomină foarte mult nuanțele de gri, nu în sens peiorativ, ci ca formă de asigurare a unui echilibru în desfășurarea de zi cu zi  a relației.

Copiii și divorțul

Atunci când părinții divorțează, copiii pot reacționa în moduri foarte neașteptate. Reacțiile lor emoționale variază foarte mult de la copil la copil și includ:

        furie, confuzie, frustrare, speranță, agitație, teamă, vină, dezamăgire, trădare, ușurare, abandon, tristețe, îngrijorare

Care dintre stările de mai sus le-ați identificat a copiii voștri? Sunt și alte manifestări emoționale pe care le-ați observat și care nu se regăsesc în listă?

De multe ori, părinții sunt atât de focusați pe rolul lor de parteneri încât nu mai reușesc să vadă ce se întâmplă cu copiii lor în procesul traumatic care este divorțul. Și de multe ori, aceștia se simt neglijați, abandonați, neimportanți. Ceea ce trebuie să faceți este să va dați un pas în spate și să încercați să puneți deoparte resentimentele față de partener. Astfel, cu detașarea pe care poziția de observator ți-o dă, veți fi în stare să vedeți în adevărata lumină sentimentele copiilor și veți reuși să le înțelegeți durerea și să le fiți aproape. Ei au nevoie să simtă că sunt iubiți necondiționat de amândoi părinții și că divorțul este un proces care produce o ruptură între parteneri, și nu o ruptură între ei și voi. Partenerii, chiar dacă se despart rămân pentru totdeauna părinții copiilor, iar acest lucru trebuie nu numai spus ci și tradus în fapte. Pentru că dacă afirmațiile nu sunt urmate de acțiuni concrete se produce o confuzie și  mai mare în sufletul copiilor. Pentru protecția și binele lor, uitați de animozitățile și conflictele care au dus la divorț și continuați să fiți părinții de care copiii voștri au nevoie.

Când ”NOI” nu mai există

Acel Noi cu care erai obișnuit a devenit Eu și Tu, două persoane care abia își mai vorbesc și chiar și atunci când o fac este doar pentru a-și aduce unul altuia acuze. Despărțirea a lăsat în urmă un trecut comun pe care nu ai cum să-l ștergi cu buretele: au fost ani petrecuți împreună, plini de vise și lucruri construite  de voi doi pentru voi, sunt poate și copii pe care amândoi îi iubiți și de care vă veți ocupa în continuare.

Este greu să lași toate acestea deoparte și să-ți continui viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.  Emoțiile sunt puternice, resentimentele față de fostul partener/a, fie ca vrei sau nu, sunt și ele prezente. Și, pe lângă asta, sunt și aspectele practice legate de administrarea casei (facturi, întreținere, cumpărături, reparații, gospodărie etc) cu care va trebui sa te descurci de acum încolo.

Totul poate fi copleșitor și sentimentul de panică se poate instala. La fel și furia pe care o simți față de partener/a este prezentă și nu știi ce să faci cu ea.  Sa-ți bagi capul în pământ ca struțul și să spui că nimic nu s-a întâmplat sau să te închizi în casă și să spui că nimic nu mai are rost, la fel ca și să dai vina pe celălalt  pentru tot, nu este soluția care să te ajute cu ceva. Caută și cere sprjinul familiei, al prietenilor apropiați, al colegilor.  Nu confunda cererea de ajutor cu slăbiciunea pentru că nu este; sunt momente în viață când ai nevoie de ajutor și trebuie să-l ceri. Și mai ai apoi și alternativa ajutorului pe care ți-l poate da un specialist: el te poate însoți în procesul acesta dificil de a face față unui divorț sau unei despărțiri, precum și să te ajute să înțelegi ce nu a funcționat și care au fost cauzele care au dus la acest deznodământ pentru a nu aduce tot balastul relației trecute în relația viitoare.

Copilul are nevoie de doi parinti

In urma unui divort, in mod inevitabil, intervin tot felul de schimbari in viata copilului, incepand de la faptul ca va ramane cu unul din parinti si pe celalat il va vedea doar din cand in cand, pana la schimbarea domiciliului, a scolii etc. Si pentru ca parintii sunt divortati, dar se implica amandoi in viata copilului, vor aparea diferente in ceea ce priveste modul de educatie si/sau crestere  a copilului Aceste diferente nu sunt benefice pentru copil si ar fi bine ca inainte de a critica ceea ce nu face bine celalalt parinte, sa se incerce mai intai o armonizare a acestor diferente, in asa fel incat copilul sa fie cat mai putin afectat.

In practica mea am vazut multi copii care au dificultati de adaptare dupa divortul parintilor. Copiilor le trebuie un timp destul de indelungat ca sa inteleaga ceea ce s-a intamplat, de ce unul din parinti (de obicei tatal) nu mai sta cu ei, de ce atunci cand merge in vizita la celalalt parinte sunt alte reguli decat acasa etc. Conlucrarea celor doi parinti si buna cooperare in cresterea si educarea copilului ii asigura acestuia cadrul de stabilitate emotionala pentru a face fata schimbarilor si a se dezvolta armonios. Astfel cei doi parteneri trebuie sa lase deoparte frustrarile personale si sa excluda copii din ceea ce au ei de “impartit”; copiilor si asa le este greu sa faca fata despartirii parintilor, sa mai suporte si acuze de genul “semeni cu tatal tau/mama ta” este prea mult pentru ei.

De aceea, intotdeauna le recomand parintilor divortati care vin la consiliere sa excluda copii din “rafuiala” personala cu celalalt parinte si sa gaseasca o impreuna o linie comuna privind tot ceea ce tine de cresterea si educarea copiilor. Pentru ca dupa divort copilul trebuie sa stie ca are in continuare doi parinti care il iubesc si ii sunt aproape in egala masura

psih.Florentina Negrescu