Arhive

 

Când ceva se întâmplă, prima întrebare care îți trece prin minte este ”De ce?”. Ce-ar fi dacă în loc de această întrebare ai pune-o pe aceasta: ”Cum?” Cât de mult s-ar schimba perspectiva ta asupra evenimentului?

Viata este plina de magie, depinde de noi sa o vedem. Cand eram copii orice parea posibil si nimic nu ni se parea neadevarat: zmeii erau invinsi, vrajitoarele nu mai aveau nicio putere, binele invingea raul prin orice mijloace, oricat de neverosimile erau. In viata de adult magia se disipeaza, se stinge sub povara greutatilor si rutinei zilnice, uitam sa zambim, uitam sa privim in jur, uitam sa … traim. Ne pierdem in agitatia de fiecare zi si uitam ca timpul, cel mai pretios lucru din viata noastra, nu se opreste si nu asteapta ca noi sa fim pregatiti pentru a ne trai viata. Unii oameni nu traiesc niciodata pentru ca nu-si acorda acel ragaz pentru ei; poate ca ei sunt fericiti in felul lor, poate ca niciodata nu s-au gandit ca viata inseamna si altceva decat munca si rutina. Dar tu, tu ce faci cu viata ta? O traiesti sau te traieste ea pe tine?

Iti mai aduci aminte de copilul care erai, de dorinte uitate prin ungherele memoriei, de frici ascunse in subconstient? Este timpul sa ai o intalnire cu el, copilul tau interior, sa-i vindeci fricile, sa-l ajuti sa-si indeplineasca dorintele, sa-i asculti povestea pe care nu a spus-o nimanui pana acum si sa-i arati ca este iubit si acceptat, sa-i vindeci trecutul si sa-l lasi sa se manifeste, din cand in cand, liber! Si vei vedea cum tot acest proces iti va deschide noi perspective, cum viata ta va deveni mai echilibrata si cum momentele de multumire sufleteasca vor fi mai multe si mai intense!

Cand e curent intr-o incapere, inchizi usa. La fel si in viata, cand ai relatii care iti provoaca tensiune, “inchide”usa si te vei proteja de acele persoane in preajma carora nu ti-e bine!

Nerăbdarea

Uneori cea mai mare încercare este aceea de a avea răbdare. Pentru ca da, uneori este nevoie de timp: sa se vindece sufletul, sa prindă coajă o rană, sa duci la bun sfârșit un proiect….  Trăim într-o lume a vitezei din care răbdarea lipsește. Ne grăbim de când ne trezim până când ne culcăm, suntem mereu pe fugă, nerăbdători să treacă timpul la birou și să ajungem acasă, sa treacă și ziua de vineri și să vină sfârșitul de săptămână, și tot așa; zilele se desfășoară într-o nerăbdare continuă. BRbWNWXgmg- Uităm să mai privim cerul și florile, să ne privim copiii când se joacă, să savuram o mâncare bună sau un pahar de vin, să ascultam o melodie. Totul este pe repede înainte pentru că dacă am pune ”pause” atunci am fi singuri, doar noi cu noi, cu incertitudinile și întrebările la care nu avem răspuns, dar nici nu încercăm să-l găsim, cu durerile sau rănile încă nevindecate ale sufletului, cu toate neputințele și fricile, cu condiția noastră de muritori. Nerăbdarea este o fugă: de noi, de realitate, de sfârșit. Paradoxal însă, tot ea este cea care ne apropie mai mult și mai nepregătiți de acesta, de sfârșit, pentru că alergând continuu trăim într-o iluzie ascunzând de fapt fricile sub grămada de lucruri pe care ne grăbim să le facem. Nerăbdarea poate este prietena lui a avea, dar cu siguranță este dușmanul lui a fi. Fiecare este liber să aleagă!

De astăzi aleg să aleg

17494162_434427886907912_900314729669459968_n-1[1]

Știu că sună ciudat, dar mai ciudat este faptul că până acum alegerile pe care le-am făcut nu au fost ale mele; aveam doar impresia ca sunt ale mele, dar de fapt erau dictate de ceilalți. Întotdeauna când luam o decizie, când hotăram să fac sau să nu fac ceva, țineam seama mai întâi de ceilalți: să nu-l supăr pe x, să fiu disponibilă pentru y, să nu creadă z că am ceva cu el/ea și tot așa. In rolurile de x, y si z s-au rotit cei din familie, colegii de la birou, prietenii si lista este nesfârșită. Dacă aveam ceva de făcut și cineva ma solicita, îmi reorganizam lucrurile în așa fel încât să nu refuz. Și mă trezeam supra-aglomerată, cu o listă nesfârșită de lucruri de făcut și fără timp pentru mine. Devenisem nesociabilă pentru că nu mai aveam timp să mă văd cu nimeni, irascibilă pentru că puneam o presiune prea mare pe mine, obosită pentru că nu mai aveam timp să mă relaxez. Și în toată această nebunie eu nu mai contam, ceea ce doream eu era pus în stand-by cu gândul că voi aveam timp pentru mine în week-end (lucru care nu se întâmpla de altfel) sau în vacanță. Și totul a decurs în felul acesta zile, luni, ani până a devenit un stil de viață. Asta până azi de dimineață când m-am trezit în fața cănii de cafea cu lista cu lucruri de făcut pentru ziua ce abia începea și mi-am zis: de astăzi aleg să aleg! Și după ce mi-am băut cafeaua am pus un asterisc în dreptul lucrurilor de pe listă care nu erau urgente, am tăiat de pe listă ceea ce putea fi făcut de altcineva și nu neapărat de mine și am rearanjat ce rămăsese în ordinea priorităților. Apoi mi-am luat laptop-ul, cheile și am ieșit pe ușă cu lista refăcută, cu perspectiva de a avea timp și pentru mine, binedispusă și cu inima ușoară.  

Nu cred în rețete miraculoase

Nu suntem obișnuiți să privim în interiorul nostru. Este prea greu să te vezi atunci când te simți slab și vulnerabil, când nu te ridici la înălțimea standardelor impuse, culmea, de tine. Pentru că de cele mai multe ori tu singur îți impui limite greu de atins și dacă nu reușești să fii așa cum îți dorești te simți un ratat. Eșecul a devenit cea mai mare sperietoare în zilele noastre. Aud adesea: ” Nu pot să mă despart pentru că atunci înseamnă că am eșuat, că nu am fost în stare să am o relație și ce vor crede x si y!” sau ”Dacă îmi schimb jobul ce vor crede ceilalți despre mine? Vor gândi că nu am fost în stare să fac față!”

Nimic mai greșit; nu suntem supraoameni,  nu putem face întotdeauna totul perfect.  Societatea ne impune însă să fim perfecți. Peste tot găsești articole despre cum să fii cel mai bun în ceva, cum să devii cea mai bună variantă a ta, cum să te dezvolți și să ai succes. Toată lumea te învață cum să faci ca să ai mai mulți bani sau să faci din afacerea ta un business de succes. Nimeni nu-ți spune însă adevărul până la capăt. Primești sfaturi și instrucțiuni sub formă de pastile miraculoase pe care dacă le citești și apoi te culci, te vei trezi mai deștept, mai bun în comunicare, mai empatic sau orice altceva îți dorești. Nimeni nu-ți spune cât efort stă în spatele unei reușite, câte nopți nedormite pline de căutări de soluții, câte eșecuri stau în spatele unui singur succes. Succesul este un MUST și dacă nu ești un om de succes nu exiști. Dar cât durează succesul?  La fel nimeni nu vorbește despre asta, ca și cum odată ajuns într-un vârf rămâi acolo pentru totdeauna.  Nimic însă nu durează, nimic nu se obține fără efort, determinare și consecvență. Pentru fiecare mic pas pe care îl faci în dezvoltarea ta (fie că este vorba de viața profesională sau personală) este nevoie de timp și de muncă susținută. Nu mai credeți în vânzătorii de iluzii, ei trăiesc din naivitatea voastră. Să crezi că poți deveni peste noapte mai bogat, mai slab sau mai cum vrei tu, este o iluzie frumos împachetată pe care cineva care doar la asta se pricepe, să-ți spună ție ceea ce vrei să crezi, că poți să obții ceva fără să faci niciun efort. Întreabă-te doar atât: dacă este atât de simplu, cei care propovăduiesc  succesul de ce nu sunt acum milionari, de ce se chinuie cu diete pentru slăbit, de ce nu au relația de cuplu perfectă și se luptă cu demonii interiori ?