Viata ca un peron

Jocul asteptarilor

• 

A avea așteptarea ca cineva să facă ceva ce tu vrei= a nu avea controlCand astepti ceva de la cineva nu ai niciun control ca vei obtine ceea ce vrei. Si atunci, cel mai simplu mod de a te feri de dezamagiri este sa nu ai asteptari. Daca vei obtine, te vei bucura oricum, daca nu vei obtine ceea ce vrei nu te va afecta prea mult pentru ca pricum nu te asteptai sa primesti. Aceasta a doua ipostaza este insa falsa pentru ca nu poti sa nu ai asteptari. Ca nu vrei sa le recunosti pentru ca asta ar insemna sa te simti slab si vulnerabil este altceva.

Publicitate

Iti multumesc!

La încheierea procesului terapeutic o clientă mi-a spus: ”Acum am încetat să aștept! Să crească copilul, să ajung în poziția x, să mă realizez profesional, să termin de aranjat casa de la țară, să, să, să! Intotdeauna intervenea ceva care trebuia făcut, terminat, bifat și pentru mine nu mai rămânea timp. Eu mă puneam pe mine la coada listei, ca și cum n-aș fi contat, ca și cum toți ceilalți erau importanți, iar eu nu, ca și cum aș fi avut tot timpul din lume și atunci eu puteam să aștept. Da, de fapt asta e, am fost obișnuită să nu mă iau în seamă, să conteze mai mult ce cred și vor ceilalți decât ce vreau eu. Așa mi s-a spus tot timpul: ”Întâi trebuie să faci cutare sau cutare lucru și pe urmă poți să faci ce vrei!”, numai că niciodată nu rămânea timp să fac și ce vroiam eu, întotdeuna era altceva mai important care trebuia făcut atunci. Și eu făceam trăind cu speranța că într-o zi voi avea timp și pentru mine. Numai că acest proces de amânare continuă a nevoilor și dorințelor mele a dus la acumularea de frustrări, la adâncirea sentimentului că nu merit, că nu sunt importantă. Am trăit în umbra lui Trebuie toată viața până când am realizat, cu ajutorul terapiei, că dacă nu încep să fac ceva pentru mine o să mă trezesc peste niște ani plină de frustrări și resentimente și cu profețiile din copilărie împlinite ”NU esti bună de nimic, nu faci nimic ca lumea, îți stă gândul numai la distracție în loc să pui mâna sa ne ajuți!” Acum știu că nu mai sunt copilul neajutorat de atunci, știu că pot să fac multe și mai ales am învățat că pot și trebuie, da trebuie, să fac ceva și pentru mine! Impreună cu tine am învățat cine sunt și să mă respect și pe mine la fel de mult ca pe ceilalți! Și pentru asta îți mulțumesc!”
Si eu îți mulțumesc că m-ai ales să te însoțesc pe acest drum!

Da-ti voie sa fii vulnerabila, da-ti voie sa spui nu, da-ti voie sa ceri ajutorul cand nu stii sau nu poti ceva – asta inseamna sa te iubesti pe tine!

Când ți se pare că viață nu e dreaptă probabil că ai dreptate. Nu întotdeauna se întâmplă ceea ce ar fi logic pentru mintea unei persoane. Multe lucruri nu au înțeles pentru cei care sunt actori principali și e greu să mergi mai departe știind că nu-ti poți explica de ce s-a întâmplat un anumit lucru. Și dintre toate, poate cel mai rău lucru ce se poate întâmpla, este moartea, deși suntem conștienți că este inevitabilă. Dar cum explici unui copil că părintele lui a murit, ce îi răspunzi la întrebarea „De ce?” sau „Când se întoarce?”? Si la fel, ce îi spui unui părinte al cărui copil a murit, ce îi spui când te întreabă „De ce el si nu eu? Părinții trebuie să moară înaintea copiilor!”
Da, viața nu e dreaptă, multe lucruri se întâmpla sfidând parcă o ordine firească și cu toate astea este singura viață pe care avem și nu avem nicio scuză să o trăim ca și cum am avea mai multe și dacă acum uităm să ne simțim bine cu noi o vom face în următoarea.

Limbajul este instrumentul cu ajutorul căruia putem să ne împărtășim sentimentele. Fără cuvinte, sentimentele nu au reprezentare și ar trăi doar în imaginația noastră. Cuvintele sunt imaginea sentimentelor tale, exprimă-le!

Cărți, cărți, cărți…

Îmi plac cărțile. Am o relație specială cu ele, aș spune chiar că este o relație de dependență. Sunt cărți pe care le citesc pe nerăsuflate cum se spune și pentru care nu dorm noaptea pentru că nu le pot lăsa din mână. Și îmi plac cărțile pe suport de hârtie; citesc și cărți digitale, dar îmi place să țin cartea în mână, să subliniez pasajele care rezonează cu mine sau care îmi oferă informații prețioase (depinde de tipul de carte citită). Prin intermediul cărților iau contact cu lumea autorului, am acees la trăiri și emoții ale acestuia, iar ele la rândul lor îmi provoacă mie trăiri și emoții personale. Mă regăsesc uneori printre rândurile unei cărți și am sentimentul de apropiere cu autorul. Personajele sunt prelungiri ale lumii interioare a celui care scrie, se întrupează din gândurile și emoțiile lui, și ajung să aibă o viață proprie pe care o dezvăluie celui ce citește. O carte bună mă face fericită, mă apropie de mine și-mi dă sentimentul de bine. Sunt cărți pe care le ador și cărți pe care le las din mână după câteva pagini. Cărțile sunt precum oamenii, au o viață a lor pe care o dezvăluie oricui le citește. Dar, așa cum nu rezonez cu toți oamenii, la fel se întâmplă și cu cărțile. Acum mai mulți ani când începeam o carte o citeam până la capăt, chiar dacă nu-mi plăcea. Mi se părea că nu pot să nu o termin, că am datoria să citesc tot. Am renunțat la acest obicei și asta îmi dă un sentiment de lejeritate și de apropiere mai mare de cărți: le citesc până la sfârșit doar pe cele care îmi plac. La fel fac și cu oamenii. Mi-i fac prieteni doar pe cei care îmi plac, restul rămân cunoștințe ocazionale sau poate nici atât. Mă înconjor doar de cărți și oameni frumoși, care îmi fac viața mai plină de sens și mai colorată!

Stiu ca ti-e greu

Stiu ca te temi, stiu ca ti-e greu, stiu ca seara, cand nu te vede nimeni, te faci ghem in pat si plangi, stiu ca acum doare si ca te simti golita si pustiita de orice sentimente precum copacii toamna tarziu. Stiu ca toti iti spun ca vei fi bine, ca vei uita, ca timpul vindeca, dar acum doare prea tare si amintirile te coplesesc. Nu le alunga, nu fugi de ele, nu le arunca la gunoi: sunt viata ta asa cum a fost ! Mai priveste inapoi atat cat sa stii ca totul a fost real, ca ai trait din plin si pe urma inchide usa si ramai in prezent. Fii femeia care esti, nu te chinui sa fii alta, esti perfecta asa cum esti! Mergi inainte pe drumul tau, zambeste printre lacrimi si ai grija ca pasii sa te poarte intotdeauna inainte si niciodata inapoi!

In practica din cabinet ma intalnesc cu diverse situatii de viata aduse de clientii mei. Pentru fiecare client/a si aceeasi situatie abordarea este alta, pentru ca da, noi oamenii suntem diferiti si avem experiente de viata diferite. Puterea fiecaruia de a intelege si de a se comporta intr-o situatie este determinata de ceea ce a experimentat in trecut si care reprezinta temelia modelelor invatate. Comportamentul se invata si asta este de fapt un lucru extraordinar, pentru ca daca am invatat sa ma comport intr-un anume fel intr-o situatie pot sa schimb comportamentul daca il consider ca fiind disfunctional in prezent. Cum fac asta? Cu efort, cu rabdare si consecventa. Oamenii isi diresc sa se schimbe peste noapte daca s-ar putea, insa acest lucru nu este posibil. Schimbarea, pentru a deveni functionala, are nevoie de timp, ori cu toate presiunile la care suntem supusi zilnic, timpul este cel care ne preseaza cel mai tare. Si cu toate astea gandeste logic: daca ai functionat intr-un anumit fel timp de 20, 30, 40 de ani etc, cum iti inchipui ca poti sa-ti schimbi modul de a fi in cateva saptamani?!

De dimineata am primit un e-mail avand ca subiect „Cum privesti o problema?”. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost „Depinde!”.
Da, depinde de problema, daca stiu si pot sa o rezolv singura sau stiu, dar nu pot sa o rezolv singura si atunci cer ajutor, sau cazul in care nu stiu sa o rezolv si atunci, din nou caut ajutor. Evident ca mai sunt si alte variante, de exemplu, iti bagi capul ca strutul in nisip si te faci ca nu exista problema, o ignori, sau spui ca e din vina lui x sau y, si atunci, ei trebuie sa o rezolve nu tu, sau te incapatanezi sa o rezolvi singur, desi stii ca nu poti, pentru ca nu-i asa tu trebuie sa le faci pe toate singur. Si mai sunt si alte variante! Tu cum rezolvi o problema?