Cui nu-i place lumina, lumina oglindită pe luciul apei, sau odihnindu-se pe vărfurile ninse ale munților, sau lumina jucăușă ce se ascunde și apare prin frunzișul copacilor?! Sau aceea imagine relaxantă de la malul marii, într-o zi cu soare, cu lumina dansând pe valuri? Este atâta liniște când privești lumina, dar în același timp nu poți să nu te înfiori gândindu-te la forța ei. Lumina este viață, este energie, este curgere, este timp! Și cu toate astea, și ea, atotputernica lumină nu este veșnică. În fiecare zi își recunoaște înfrângerea și-și trăiește propria moarte, pentru ca a doua zi să se nască din nou și din nou, într-o ordine prestabilită și imuabilă. Privind-o în dansul acesta veșnic nu poți să nu te gândești că, de fapt, supremația nu o are puterea ci echilibrul!

Publicitate