Arhivă | martie 2019

lumina si mareCui nu-i place lumina, lumina oglindită pe luciul apei, sau odihnindu-se pe vărfurile ninse ale munților, sau lumina jucăușă ce se ascunde și apare prin frunzișul copacilor?! Sau aceea imagine relaxantă de la malul marii, într-o zi cu soare, cu lumina dansând pe valuri? Este atâta liniște când privești lumina, dar în același timp nu poți să nu te înfiori gândindu-te la forța ei. Lumina este viață, este energie, este curgere, este timp! Și cu toate astea, și ea, atotputernica lumină nu este veșnică. În fiecare zi își recunoaște înfrângerea și-și trăiește propria moarte, pentru ca a doua zi să se nască din nou și din nou, într-o ordine prestabilită și imuabilă. Privind-o în dansul acesta veșnic nu poți să nu te gândești că, de fapt, supremația nu o are puterea ci echilibrul!

Reclame

Cărți, cărți, cărți…

Îmi plac cărțile. Am o relație specială cu ele, aș spune chiar că este o relație de dependență. Sunt cărți pe care le citesc pe nerăsuflate cum se spune și pentru care nu dorm noaptea pentru că nu le pot lăsa din mână. Și îmi plac cărțile pe suport de hârtie; citesc și cărți digitale, dar îmi place să țin cartea în mână, să subliniez pasajele care rezonează cu mine sau care îmi oferă informații prețioase (depinde de tipul de carte citită). Prin intermediul cărților iau contact cu lumea autorului, am acees la trăiri și emoții ale acestuia, iar ele la rândul lor îmi provoacă mie trăiri și emoții personale. Mă regăsesc uneori printre rândurile unei cărți și am sentimentul de apropiere cu autorul. Personajele sunt prelungiri ale lumii interioare a celui care scrie, se întrupează din gândurile și emoțiile lui, și ajung să aibă o viață proprie pe care o dezvăluie celui ce citește. O carte bună mă face fericită, mă apropie de mine și-mi dă sentimentul de bine. Sunt cărți pe care le ador și cărți pe care le las din mână după câteva pagini. Cărțile sunt precum oamenii, au o viață a lor pe care o dezvăluie oricui le citește. Dar, așa cum nu rezonez cu toți oamenii, la fel se întâmplă și cu cărțile. Acum mai mulți ani când începeam o carte o citeam până la capăt, chiar dacă nu-mi plăcea. Mi se părea că nu pot să nu o termin, că am datoria să citesc tot. Am renunțat la acest obicei și asta îmi dă un sentiment de lejeritate și de apropiere mai mare de cărți: le citesc până la sfârșit doar pe cele care îmi plac. La fel fac și cu oamenii. Mi-i fac prieteni doar pe cei care îmi plac, restul rămân cunoștințe ocazionale sau poate nici atât. Mă înconjor doar de cărți și oameni frumoși, care îmi fac viața mai plină de sens și mai colorată!