Ciripitul vesel al vrabiuțelor mă însoțește în ritualul de fiecare dimineață facând mai plăcut timpul în care îmi beau cafeaua și citesc ultimele știri. Le privesc cum se foiesc voioase prin iarbă sau prin copaci. Nu stau decît atunci când ciripesc și fac asta cu toată seriozitatea de care sunt în stare. Privit din afară totul pare o agitație continuă și totuși atât de plină de calm și armonie. Oare cum reușesc? Este întrebarea pe care mi-o pun de fiecare dată când le privesc. Răspunsul este mai simplu decât aș vrea să recunosc: sunt autentice, nu se ascund în spatele aparențelor, dacă sunt vesele ciripitul lor e vesel, dacă sunt agitate sau supărate, cirirpitul lor exprimă acest lucru. Păsările nu poartă măști. In schimb noi, oamenii, purtăm o mulțime de măști pe care le schimbăm între ele în funcție de cum vrem să fim percepuți de ceilalți. Vrem să părem buni, veseli, fericiți, chiar dacă în suflet amărăciunea și nemulțumirea sapă și lasă urme; urmele lor nu le lăsăm să transpară în afară, doar măștile sunt cele pe care le arătăm celorlalți. Suntem atât de atașați de ele încât am uitat cum este să fii autentic și ne sperie ideea că ceilalți ne-ar putea vedea așa cum suntem. Lumea virtuală a rețelelor de socializare reprezintă o realitate atât de tristă: o masă de oameni care zâmbesc și-și afișează fericirea în timp ce în interior sufletul plânge. Oare când vom învăța de la păsări să fim autentici, să ne dăm măștile jos și să-i lăsăm pe ceilalți să ne cunoască cu adevărat?
Consiliere si psihoterapie 