Viața noastră este precum un pom. La început este plăpând, are doar câteva crenguțe și rădăcinile nu-i sunt prea puternice. Are nevoie de apă, soare și pământ hrănitor ca să crească. Natura îl ajută, dar îi pune în față și greutăți precum furtuni năpraznice, inundații, cutremure, secetă. Pomișorul învață să treacă peste fiecare obstacol și continuă să crească. Crengile lui poartă urmele a tot ceea ce a trăit, și bune și rele, dar el nu se oprește nicio clipă din crescut. Nu-și plânge soarta chiar dacă multe i-au fost potrivnice, nu se îndoaie decât sub forța vântului pentru ca apoi să revină la verticală și să privească încrezător spre cer. Frunzele lui îi îmbracă fiecare creangă, primăvară de primăvară, și nu se lasă impresionate de nodurile ce amintesc de vremuri nu tocmai plăcute. Anii trec și pomisorul devine din ce în ce mai mare, mai puternic, mai înțelept. Cu fiecare an adaugă crengi noi și are grijă de cele vechi; pentru el trecutul este doar ca să-i amintească că este viu, nu rămâne împotmolit într-un moment dureros din creșterea lui. In fiecare an urmează cursul anotimpurilor și se bucură de soare, apă și pământ. El este și continuă să fie! La fel se întâmplă și cu viața noastră, cu fiecare clipă care trece adăugăm crenguțe noi, cu sau fără noduri. Dacă ne îngrijim de copacul nostru, el va crește frumos și ne vom bucura de ceea ce viața ne oferă în fiecare moment, fără să ne refugiem în trecut sau în viitor. El ne ajută să rămânem prezenți în viața noastră atunci când ea se întâmplă: asta este ceea ce am învățat eu de la el. Și fiecare zi care trece adaugă căte o bucățică minusculă crengilor copacului meu! Tu ce ai învățat de la copacul tău?
Consiliere si psihoterapie 