Identitatea copilului începe să se formeze încă din perioada intrauterină, din momentul în care inima începe să-i bată la 24 de zile de la concepere, iar undele creierului pot fi înregistare după 40 de zile. Toate stările și emoțiile pe care le trăiește mama se vor transmite copilului. Mai tîrziu în viață el va experimenta anumite emoții în anumite situații pentru că ele au fost deja trăite de el când era în burtica mamei. Toate anxietățile și fricile mamei se transmit copilului. Dacă mama a fost îngrijorată pe durata sarcinii privind felul în care se va descurca cu un copil, cum va face față, dacă era singură fără partener, etc, toate aceste trări ale ei îi transmit copilului că el este o greutate pentru mama sa și că poate, oricînd, să fie lăsat de izbeliște dacă mama nu mai poate să facă față, ori pentru un copil, a fi abandonat de mama sa înseamnă să moară. Așa putem întelege de ce frica de abandon și de respingere, simțită și învățată uneori chiar din perioada intrauterină, este atât de invalidantă și cu consecințe mari în viața adultului.

Ce putem face? Putem să le explicăm copiilor ABC-ul emoțiilor, să-i învățăm să le recunoască, să le înțeleagă, să le gestioneze și să conștientizeze ce se află în spatele lor, astfel încât să nu mai fie copleșiți de ele. Emoțiile nu sunt rele, ele ne vorbesc despre trecut, despre situații cu care ne-am mai întâlnit și față de care am reacționat într-un anumit fel care acum nu mai este potrivit. Așa cum am învățat un anumit fel de a reacționa, putem învăța un altul mult mai eficient și mai adaptat în prezent.

Publicitate