Cine sunt eu?

Internetul abundă de articole pe această temă. Multe dintre ele ne învață cum să fim o variantă mai bună a noastră. Altele intră la categoria ”așa nu” – ce să nu faci, cum să nu te comporți etc.

Citind toată această literatură de psihologie practică uneori am impresia că mă pierd pe mine încercând să fiu așa cum ne învață cei care scriu toate acestea. Și nu-mi place deloc ceea ce încerc devin. Așa că acesta va fi un scurt rezumat a ceea ce am observant eu lucrând de atâția ani în cabinet,

Cu toții avem nevoie să fim apreciați și să ni se recunoască meritele. Pentru asta facem, uneori, lucruri care nu sunt în acord cu ceea ce simțim în acel moment, ci ceea ce știm că ne va atrage aprobarea celor din jur. Este un lucru rău? Nu, atâta timp cât ești confortabil cu ceea ce ai făcut, atâta timp cât nu interferează cu sistemul tău intern de valori și nu te face disfuncțional.

Cu toții avem răbufniri de furie, față de cei dragi mai ales și asta pentru că ne putem permite. Este acesta un lucru rău? Nu, atâta timp cât după aceste răbufniri ne cerem iertare și recunoaștem că am greșit. Momente de impulsivitate are oricine din când în când, nu suntem roboți, nu putem controla în orice moment orice emoție; suntem oameni și uneori mai greșim și din aceste greșeli putem învăța ce să facem ca să nu le repetăm.

Cu toții învățăm să fim imitând modelele pe care le avem în jurul nostru în copilărie. Este acesta un lucru rău? Nu, atâta timp cât la vârsta adultă știm să facem diferența între nevoile noastre și cele pe care le-am preluat de la părinți sau alte persoane care au avut o mare influență mare în dezvoltarea noastră. Și aici este vorba de asumare: să îți asumi cine ești cu adevărat și dacă ai preluat unele lucruri de la mama sau tata să nu dau vina pe ei ”din cauza ei sau a lui sunt așa”, să fii responsabil pentru ceea ce ești: sunt așa pentru că așa aleg eu să fiu, nimeni nu mă obligă să păstrez ceva la mine ce nu-mi place.

Cu toții avem momente de ”cădere”, când ni se pare că întreg universul este împotriva noastră, când parcă nimic nu merge sau nu vedem soluția. Este asta un lucru rău? Nu, atâta timp cât nu ne lăsăm copleșiți de emoții, cât nu rămânem în starea asta mai mult decât este nevoie. Nu putem fi zen tot timpul, nu putem trece prin viață ca și cum totul este roz, dar ceea ce putem face este să nu trăim în trecut, să nu rămânem blocați într-un anume moment. Nu ești slab dacă ești trist sau suferi, ci ești slab dacă negi ceea ce ți se întâmplă și rămâi blocat în aceea situație. Da, viața nu este dreaptă, nu se întâmplă numai ceea ce ne dorim, situații mai puțin plăcute apar, tu ești însă cel care poate face diferența și poate găsi soluția. Și dacă singur nu reușești, atunci poți căuta ajutor. Și asta nu te face slab, ci dimpotrivă dovedește că ești puternic și ai curajul de a-ți face viața mai bună.

Așadar, la întrebarea ”cine sunt eu?” se poate răspunde în multe moduri, dar răspunsul corect îl știi doar tu, cel care îți asumi și îți trăiești viața în mod conștient.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s