Arhivă | august 2014

Copilul si divortul

jurnalul.ro

Prin natura sa, copilul este egocentric si nu poate intelege o situatie decat daca o raporteaza la el. Astfel, in cazul unui divort, el va interpreta ca fiind el insusi motivul despartirii parintilor sai: “Pleci pentru ca nu sunt cuminte? Va certati din cauza notelor mele mici de la scoala?” Si chiar daca nu exprima aceste ingrijorari, trebuie sa tineti seama de ele pentru ca ele exista si are nevoie sa auda de la parinti ca nu el este vinovat de despartirea lor.

Are nevoie sa i se spuna ca amandoi il iubiti si nimic nu se va schimba in privinta aceasta. In acest mod, el se va simti iubit si protejat si va sti ca are locul sau in inima voastra pe care nu i-l va lua nimeni.

Copilul are nevoie sa-si exprime sentimentele: furia, suferinta fata de o situatie pe care nu  a ales-o, pe care nu o poate controla si in fata careia se simte neputincios. Daca va iubiti copilul, atunci trebuie sa-I intelegeti si sa-i acceptati imbufnarile, lacrimile, tacerile sau rabufnirile. Acceptandu-i suferinta ii oferiti posibilitatea de a o depasi. Nu trebuie sa o negati niciodata, pentru ca ea exista si este reala.

Cand va intelege despre ce este vorba, ca mama si tata nu mai vor si nu mai pot sa stea impreuna, va incepe sa-si puna intrebari de ordin practic legate de viata lui: “Eu cine o sa stau? Si cand o sa-l vad pe celalalt? Si cine o sa ma mai ajute la lectii?”. Cu rabdare si iubire, trebuie sa-i oferiti toate lamuririle de care are nevoie si nu uitati ca un copil cu cat e mai mic cu atat are nevoie de raspunsuri clare pentru ca pentru el casa si familia sunt foarte importante.  Din aceasta cauza, ar fi de dorit, ca macar in perioada de criza imediat urmatoare despartirii, sa nu se schimbe prea mult mediul in care traieste pastrand, pe cat posbil, rutina, obiceiurile si locul unde traieste.

sursa foto: jurnalul.ro

Reclame