Frica de singurătate ne limitează alegerile. De multe ori rămânem în relații sau căsnicii care ne sufocă pentru că ne este frică să punem punct, să închidem o pagină din viața noastră și să o luăm de la capăt. Dar dacă nu închidem ușa nefericirii nu vom avea niciodată șansa de a fi fericiți cu adevărat.
Când o relație/ căsnicie nu mai merge ne obligă să ne punem niște întrebări al căror răspuns poate fi dureros pentru că asta înseamnă să fim realiști cu noi și să recunoaștem unde am greșit. Când se ajunge la despărțire, fie că vorbim aici de separare sau divorț, lucrurile sunt dureroase pentru ambii parteneri.
- Pentru cel care decide să plece pentru că poartă povara deciziei și odata cu ea a vinovăției: el este cel care pleacă și-l face pe celălalt să sufere.
- Pentru cel care rămâne pentru că se simte trădat și abandonat.
In dinamica aceasta a despărțirii cel mai dureros pentru fiecare dintre parteneri este să se oprească din a se raporta tot timpul la celalălalt și să se uite la el: fiecare are contribuția lui în ajungerea la acest punct. Dacă nu se opresc și nu identifică ce nu a mers, care a fost partea lor în această dinamică, vor reperta scenariul și în următoarea relație și vor suferi din nou. Furia și dorința de răzbunare a celui care este părăsit sau sentimental de eliberare amestecat cu vinovăție al celui care părăsește, îi împiedică să-și clarifice cu adevărat ce s-a întâmplat, să lase trecutul în spate și să fie atenți ca în următoarea relație să nu repete aceleași lucruri care au dus la despărțire.
Omul este o ființă prin excelență socială: nu poate trăi singur, dar asta nu însemană să stai ]ntr-o relație toxică. Cu cât stai mai mult într-o astfel de relație te anulezi ca individ, îți pierzi stima de sine și încrederea că poți reuși să ai o relație armonioasă cu cineva.
Scuzele pe care clienții mi le spun adesea sunt
- Nu pot să le fac asta copiilor mei
- Nu o să mă descurc singur/ă
- Nu pot să trăiesc fără el/ea
- Nu pot să le fac asta părinților mei, asta i-ar distruge
- Nu suport să fiu singur/ă
Alegerea de a rămâne într-o relație care nu merge vă aparține, toate cele de mai sus sunt scuze menite să vă facă să vă simțiți mai bine, să nu vă diminueze pană la anulare stima de sine.
Copiilor nu le va fi mai bine într-o familie în care cei doi părinți se ceartă continuu, de-abia de-și mai vorbesc, se simt frustrați, îngrădiți, nefericiți; nu le faceți un bine stând împreună!
E adevărat că este greu să te descurci singur/ă, dar dacă planifici cu grijă cheltuielile vei vedea că te descurci, mai greu, dar până la urmă ieși la liman.
Poți să trăiești și fără partener/ă chiar dacă ți se pare că fără el/ea nu mai poți respira. Timpul atenuează sentimente, reduce intesitatea emoțiilor.
Nu vă protejați părinții dacă le spuneți minciuni; ei simt că ceva nu este în regulă: de fiecare dată veniți în vizită la ei sau când faceți sărbătorile în familie se simte tensiunea dintre voi și partener/a, furtuna plutește în aer chiar dacă toată lumea se face că nu vede norii.
A fi singur nu este sfârșitul lumii. Te poți vedea cu prietenii pe care i-ai neglijat cât timp ai fost în relație, poți relua legătura cu frații și surorile pentru care nu ai mai avut timp, îți poți face cunoștințe noi, poți merge la concerte, teatre, expoziții, într-un cuvânt poți avea timp
Consiliere si psihoterapie 
Un gând despre „Divorțul și fricile noastre”