CE ALEGEM: SHOPPING SAU TERAPIE?

 

Mă plimbam zilele trecute prin magazine, aflandu-ma în vacantă, și la un moment dat mi-a fost atrasă atenția de o reclamă mare dintr-un magazin:_­ Shopping is less expensive than therapy! Privind-o am realizat că multă vreme și eu am crezut asta. Acum însă, în urma experiențelor de viață, nu mai gândesc așa și foarte potrivit mi s-ar părea acum să spun că: Maybe shopping is less expensive than therapy,  but definitely therapy is  more valuable than shopping!

E adevărat că suntem tentați să prețuim mai mult bunurile materiale decât achizițiile noastre de dezvoltare, că societatea ne dă în fiecare zi exemple nenumărate că banii înseamnă totul, dar…Întotdeauna există și un DAR. Dacă vrei să faci ceva pentru tine și copii tăi, atunci investește în creșterea și dezvoltarea ta personală: cu cît vei fi mai încrezător în forțele proprii și vei gândi mai pozitiv, cu atât vei putea fi un părinte mai bun pentru copilul tău. Schimbându-te pe tine, înlocuind acele comportamente dezadaptative (care e adevărat că la un moment dat te-au ferit de durere, dar care acum nu te țin în lpc și-ți blochează dezvoltarea), devii un exemplu de urmat pentru copilul tău. Fii, mai întâi tu, așa cum îți dorești să devină copilul tău când va fi adult! Copiii, fie că ne place sau nu, sunt oglinda părinților și a mediului în care se dezvoltă. Asigurându-le un mediu familial cald, securizant, valorizant si responsabil le asigurăm condițiile unei dezvolatări armonioase și echilibrate, cu valori solide.

Știu că în România nu există această cultură a mersului la un specialist (fie el consultant psihologic sau psihoterapeut) atunci când ne simțim depășiți de probleme. Ne gândim că vom găsi pe cineva (din familie, un prieten, un coleg, un vecin) care să ne dea un sfat. Însă nu de sfaturi avem nevoie: dacă nu vezi nu ai nevoie de cineva care să te ia de mână și să-ți spună în fiecare moment cum și pe unde să pășești pentru că în felul acesta nu vei învăța niciodată să mergi singur, ci doar vei deveni dependent de cel care te ghidează. Iar terapia înseamnă mai mult de atât.  Este, în primul rând, contactul cu sine, cu temerile sau greutățile pe care de multe ori le ignorăm sau, și mai rău, le negăm, pentru că este prea dureros să stăm față în față cu ele. Ignorarea lor, însă, nu ne ajută prea mult pentru că ele nu dispar, doar ies din orizontul nostru conștient pentru o vreme și reapar atunci când ne așteptăm mai puțin, uneori în cele  mai nepotrivite momente. Așa se întamplă că ajungem să avem reacții disproporționate în fața unor evenimente nesemnificative și vis a vis de persoane dragi și importante pentru noi. De aici și până la apariția unor disfuncționalități în relașia de cuplu, în relația părinte-copil, nu este decât un mic pas. A învăța să gestionăm adecvat aceste situații nu poate să fie decât un câștig pentru fiecare dintre noi, iar psihologii sunt oamni special antrenați (ani si ani de cursuri, traininguri, etc) să ne ajute. Și  nu spun asta ,așa cum poate mulți se vor grăbi să mă acuze, din perspectiva psihologului, ci a clientului, a omului obișnuit, care acum mulți ani în urmă a căutat, la rândul lui, sprijin în terapie. Și l-a găsit!

 

Publicitate

5 SFATURI PENTRU PĂRINŢI ÎN ABORDAREA UNUI CONFLICT CU COPILUL LOR ADOLESCENT

Conflictul dintre părinţi şi copii se poate adânci în perioada adolescenţei: adolescenţii vor mai multă independenţă şi intimitate, în timp ce părinţii pun accentul mai mult pe responsabilitate şi siguranţă.

Fiecare din cei cinci vectori care conduc la independenţă – separarea, diferenţierea,opoziţia, responsabilitatea, expansiunea- poate deveni motiv de conflict.

Separarea poate determina nemulţumiri vis a vis de timpul petrecut de adolecenţi cu prietenii versus timpul petrecut cu familia.

Diferenţierea poate determina nemulţumiri privind exprimarea individualităţii adolescentului considerată de părinţi ca fiind acceptatbilă şi exprimarea individualităţii adolescentului considerată ca nefiind acceptabilă.

Opoziţia poate determina neînţelegeri cu privire la modul cum îşi trăieşte adolescentul viaţa, daca aceasta se derulează după regulile lui sau ale părinţilor.

Responsabilitatea poate determina neînţelegeri cu privire la care decizii ale adolescentului trebuie luate în considerare şi care nu trebuie luate în considerare.

Expansiunea poate determina neînţelegeri cu privire la comportamentele acceptate pentru vârsta adolescentlui si cele care nu sunt acceptate.

Dată fiind inevitabilitatea apariţiei neînţelegerilor dintre copii şi părinţi în această perioadă sensibilă de dezvoltare, adolescenţa, consider că este util pentru părinţi dacă ar tine cont de următoarele:

–       Părinţii au deja un model de a reacţiona într-o situaţie de conflict pe care l-au învăţat în copilărie, în familiile lor de origine. Dacă acest model este unul bazat pe o abordare calmă, constructivă, în care lucrurile se discută şi se negociază, fiecare prezentându-şi punctul de vedere susţinut de argumente, atunci acesta este modelul pe care la rândul lor îl vor transmite copilului. Dacă, dimpotrivă, ei au învaţat în copilărie că e nevoie să tipi, să ameninţi şi să-ţi impui punctul de vedere în faţa copilului indiferent de circumstanţe, atunci, cu siguranţă că aşa se vor comporta cu copiii lor şi acesta va fi modelul pe care îl vor transmite. Părinţii pot modifica însă acest pattern dezadaptativ de a face faţă unui conflict, dacă sunt conştienţi de acest lucru şi dacă îşi doresc să nu îl transmită mai departe copiilor lor.

 –       Un conflict implică întotdeauna participarea a două personae, dar pentru oprirea lui este suficientă una singură. Responsabilitatea escaladării conflictului aparţine în egală masură părintelui şi adolescentului. Înainte de a continua un conflict, este bine să vă intrebaţi, ca părinte, “Chiar vreau să fac asta?”

 –       Dacă în timpul unui conflict, adolescentul ridică tonul, foloseşte cuvinte nedorite, are un comportament nelalocul lui, părintele trebuie să se abţină să îi răspundă în acelaşi fel, deşi de multe ori există această tentaţie. Părintele trebuie să păstreze un ton calm, o atitudine degajată, un limbaj potrivit astfel încât să transmită adolescentului un model de răspuns, pe care îşi doreşte ca acesta să îl înveţe.

 –       Calitatea comunicării în timpul unui conflict poate fi complet deteriorată. Astfel, de la o comunicare obiectivă, declarativă şi moderată (“Nu ai făcut ceea ce ai promis!”), se poate ajunge la o comunicare evaluativă, extremă şi cu etichete (Nu se poate pune bază pe tine!). Părintele este acela care trebuie să urmărească tonul comunicării şi să atragă atenţia când se depăşesc anumite limite, astfel încât să se evite escaladarea inutilă a conflictului.

 –       Conflictul poate fi instructive, adolescentul învăţând din acest proces interactiv, deoarece, în cele din urmă, conflictul este ceva ce părintele face împrună cu copilul său. De fiecare dată când aleg să se implice într-un conflict cu copilul, părinţii îl învaţă pe acesta un model de cum să facă faţă şi să soluţioneze un conflict. Şi acest lucru, odată învaţat, va deveni modul de a reacţiona, vis a vis de orice conflict, al adolescentului de acum şi al adultului de mai târziu. De aceea este important ca părintele să-l înveţe un mod constructiv de a reactiona la conflicte şi de a le soluţiona.

7 LUCRURI PE CARE SĂ LE ŞTII DESPRE DIVORŢ DACĂ AI COPII

Pentru mulţi, divorţul este, pe lângă o mare suferinţă, şi o experienţă extrem de neplăcută. Totul depinde însă de protagonişti pentru a face procesul să fie mai uşor de suportat şi de trecut peste el. Voi reda mai jos câteva lucruri care să fie avute în vedere de cei care divorţează, mai ales dacă au şi copii.

1.       Nu încercaţi să fiţi prieteni prea curând

Reacţiile, impulsurile, nevoile şi interesele voastre se dezvoltă după divorţ. Aveţi nevoie  să puneţi o distanţă între voi pentru a vă putea desfaşura în condiţii optime viaţa profesională, a putea stabili noi reguli şi graniţe în viaţa personală, astfel încât să formaţi un parteneriat în ceea ce priveşte educaţia copiilor şi abia pe urmă să vedeţi dacă este posbil să stabiliţi o eventuală relaţie de prietenie între voi.

 

 2.       Concepeţi un plan de parenting prin care să vă adresaţi direct

Dacă veţi începe conceperea planului adresându-vă copiilor pe nume, cu siguranţă veţi reuşi să scrieţi un plan în care să vă focusaţi mai clar pe interesele copiilor. Imaginati-vi-i în timp ce redactaţi planul! Dacă sunt destul de mari, consultaţi-vă cu ei în timp ce îl scrieţi. Făceti-i să simtă că sunteţi o echipă!

 3.      Aveţi încredere, dar notaţi totul

Indiferent de termenii în care v-ati despărţit, pentru a nu avea niciun fel de surprize neplăcute mai târziu, mai ales în ceea ce priveşte problemele financiare şi custodia copiilor, cel mai bine este ca orice întelegeri faceţi să fie în scris, evitând astfel interpretările ulterioare.

 4.      Agreaţi cât mai multe de la bun început

Eşecul este inevitabil. Veţi fi surprinşi de câte ori se va întâmpla ca ceva să nu meargă aşa cum v-ati imaginat sau cum v-ati fi aşteptat. Adevarate „bombe” pot exploda în domenii în care nici nu visaţi. Fiţi pregăţiţi pentru astfel de situaţii! Ce veţi face dacă lucrurile nu merg aşa cum aţi sperat ? Care este planul de rezervă? Puneti în scris diversele situaţii şi rezolvările lor, astfel încât să fie acoperite de la bun început cât mai multe situaţii cu putinţă şi să fie convenite rezolvările.

 5.       Stabiliţi clar consecinţele nerespectării înţelegerilor

Conveniţi de la bun început ce se va întâmplă în situaţia când întelegerile nu sunt respectate. Luaţi-vă măsuri suplimentare pentru cazul în care fostul/fosta nu îşi respectă promisiunile.

 6.       Întâlniţi-vă la evenimente ca o familie

Dacă aveţi copii, lasati la o parte resentimentele pe care le aveti faţă de fostul soţ / fosta soţie şi participaţi la evenimentele importante pentru copii, arătându-le astfel că vă pasă.

 7.       Nu aduceţi noii parteneri în familie

Dacă aveţi deja o nouă relaţie, nu vă aduceţi noul/noua partener(ă) la reuniunile la care participă şi copiii, cel puţin nu în primul an după divorţ. Pentru copii, chiar dacă sunt adolescenţi, nu este uşor să înteleagă tot procesul de divorţ şi le este cu atât mai greu să accepte că deja v-ati făcut o nouă „familie” din care ei nu fac parte. Lăsaţi să treacă un timp înainte de a prezenta copiilor noul/noua partener(ă , astfel încât ei să se poată obişnui mai întâi cu separarea.