lumina si mareCui nu-i place lumina, lumina oglindită pe luciul apei, sau odihnindu-se pe vărfurile ninse ale munților, sau lumina jucăușă ce se ascunde și apare prin frunzișul copacilor?! Sau aceea imagine relaxantă de la malul marii, într-o zi cu soare, cu lumina dansând pe valuri? Este atâta liniște când privești lumina, dar în același timp nu poți să nu te înfiori gândindu-te la forța ei. Lumina este viață, este energie, este curgere, este timp! Și cu toate astea, și ea, atotputernica lumină nu este veșnică. În fiecare zi își recunoaște înfrângerea și-și trăiește propria moarte, pentru ca a doua zi să se nască din nou și din nou, într-o ordine prestabilită și imuabilă. Privind-o în dansul acesta veșnic nu poți să nu te gândești că, de fapt, supremația nu o are puterea ci echilibrul!

Reclame

Cărți, cărți, cărți…

Îmi plac cărțile. Am o relație specială cu ele, aș spune chiar că este o relație de dependență. Sunt cărți pe care le citesc pe nerăsuflate cum se spune și pentru care nu dorm noaptea pentru că nu le pot lăsa din mână. Și îmi plac cărțile pe suport de hârtie; citesc și cărți digitale, dar îmi place să țin cartea în mână, să subliniez pasajele care rezonează cu mine sau care îmi oferă informații prețioase (depinde de tipul de carte citită). Prin intermediul cărților iau contact cu lumea autorului, am acees la trăiri și emoții ale acestuia, iar ele la rândul lor îmi provoacă mie trăiri și emoții personale. Mă regăsesc uneori printre rândurile unei cărți și am sentimentul de apropiere cu autorul. Personajele sunt prelungiri ale lumii interioare a celui care scrie, se întrupează din gândurile și emoțiile lui, și ajung să aibă o viață proprie pe care o dezvăluie celui ce citește. O carte bună mă face fericită, mă apropie de mine și-mi dă sentimentul de bine. Sunt cărți pe care le ador și cărți pe care le las din mână după câteva pagini. Cărțile sunt precum oamenii, au o viață a lor pe care o dezvăluie oricui le citește. Dar, așa cum nu rezonez cu toți oamenii, la fel se întâmplă și cu cărțile. Acum mai mulți ani când începeam o carte o citeam până la capăt, chiar dacă nu-mi plăcea. Mi se părea că nu pot să nu o termin, că am datoria să citesc tot. Am renunțat la acest obicei și asta îmi dă un sentiment de lejeritate și de apropiere mai mare de cărți: le citesc până la sfârșit doar pe cele care îmi plac. La fel fac și cu oamenii. Mi-i fac prieteni doar pe cei care îmi plac, restul rămân cunoștințe ocazionale sau poate nici atât. Mă înconjor doar de cărți și oameni frumoși, care îmi fac viața mai plină de sens și mai colorată!

Inima vs minte

‘Intr-o relație, ce este mai important, creierul sau inima? m-a întrebat o clientă. De fiecare dată când am ales cu inima am suferit, dar nici când am ascultat de minte nu a fost mai bine.’ Draga mea, ascultă-ți inima ori de câte ori poți, dar cu măsură. Uneori, mintea ne joacă feste, găsește justificări, caută confirmări, face raționamente. Dar și inima vrea să-și impună supremația, ne îndeamnă să trecem cu vederea lucruri care ne deranjează, ne ține prinși într-o buclă din care ieșim cu greu, vrea să vadă așteptările noastre devenind nepărat realitate. Asistăm la o ”întrecere” între inimă și minte, iar noi suntem prinsi în mijlocul ei. Cred că soluția ideală este să găsești un echilibru între inimă și minte, să nu renunți la una în favoarea celeilalte, ci să cauți întotdeauna acele căi prin care tu să fii bine, să faci tot ceea ce ține de tine pentru tine, pentru celălalt și pentru relație. Niciodată să nu pui mai mult într-o parte și întotdeauna să știi ce vrei. Când știi ce vrei poți acționa și face ceea ce depinde de tine; ceea ce nu ține de tine nu este în puterea ta și a încerca să schimbi este ca și cum te-ai lupta cu morile de vânt. Să ai în vedere doar ”Ce pot face eu?” și nu ”Celălalt trebuie să …”. Făcând tu ceva la capătul tău de relație, într-un echilibru între ceea ce inima ta vrea și mintea ta te ghidează, se schimbă relația și vei determina o schimbare și la celălalt capăt, iar celălalt va face și el o schimbare, sau nu. Dar tu vei ști că ai făcut tot ce ținea de tine. Relația este precum un dans în doi, fiecare își adaptează ritmul în funcție de melodie și de celălalt, până se ajunge la armonie. Inima spune da, mintea spune adesea nu, dar între aceste două există o infinitate de posibilități din care tu poți alege.

Sursa foto:qbebe.ro

Ochii care văd, nu văd……

Mă întristez când văd oameni ai căror ochi privesc fără să vadă. Îi recunosc ușor pentru că a fost o vreme când și eu mergeam fără să văd nimic în jur. Eram într-o lume a mea, cu gândurile care mi se învălmășeau în cap și nu-mi dădeau pace nici când dormeam: visele erau o continuare a gândurilor de peste zi. Priveam oamenii cu care intram în contact, dar nu-i vedeam cu adevărat. Totul devenise cenușiu, fără culoare, agitat și stresant. Ochii mei erau deconectați de la lumea din jur, funcția lor era redusă aproape la zero. Din fericire aceea perioadă a trecut și acum mă bucur din nou de culorile din viața mea. Viața este prea scurtă pentru a o trăi în nunțe de cenușiu, iar ochii știu asta. Deschide ochii și lasă-i să vadă, lasă-i să se bucure de multitudinea de nuanțe și bucură-te și tu împreună cu ei!

sursa foto: http://www.dev.huff.ro

 

Muzica

Imi place sa ascult muzica atunci cand lucrez: un fond sonor discret care sa-ti mangaie simturile si sa te ajute sa intri in contact cu tine. Studiile au aratat ca muzica are valoare terapeutica, insa pentru mine muzica este mult mai mult. Am melodii care sunt precum fotografiile, sunt asociate cu locuri, persoane, evenimente si de fiecare data cand le ascult retraiesc emotiile de atunci. Unele sunt legate de emotii placute, altele nu. De fapt, daca stau si ma gandesc creierul meu a retinut doar asocierile placute. Nu-mi aduc aminte de nicio melodie pe care sa o asociez cu ceva neplacut. Pentru mine muzica este lumina si energie, ma ajuta sa ma concentrez, sa ma transpun intr-o stare buna si sa fiu astfel capabila sa le spun celor de langa mjne cat de importanti sunt pentru mine si cat de mult inseamna prezenta lor in viata mea. Muzica ma ajuta sa fiu in contact cu emotiile, imi limpezeste gandurile si ma apara de impulsivitate. Legatura mea cu muzica a fost din totdeauna speciala si asa va ramane. Pentru tine ce inseamna muzica?

Masti

Ciripitul vesel al vrabiuțelor mă însoțește în ritualul de fiecare dimineață facând mai plăcut timpul în care îmi beau cafeaua și citesc ultimele știri. Le privesc cum se foiesc voioase prin iarbă sau prin copaci. Nu stau decît atunci când ciripesc și fac asta cu toată seriozitatea de care sunt în stare. Privit din afară totul pare o agitație continuă și totuși atât de plină de calm și armonie. Oare cum reușesc? Este întrebarea pe care mi-o pun de fiecare dată când le privesc. Răspunsul este mai simplu decât aș vrea să recunosc: sunt autentice, nu se ascund în spatele aparențelor, dacă sunt vesele ciripitul lor e vesel, dacă sunt agitate sau supărate, cirirpitul lor exprimă acest lucru. Păsările nu poartă măști. In schimb noi, oamenii, purtăm o mulțime de măști pe care le schimbăm între ele în funcție de cum vrem să fim percepuți de ceilalți. Vrem să părem buni, veseli, fericiți, chiar dacă în suflet amărăciunea și nemulțumirea sapă și lasă urme; urmele lor nu le lăsăm să transpară în afară, doar măștile sunt cele pe care le arătăm celorlalți. Suntem atât de atașați de ele încât am uitat cum este să fii autentic și ne sperie ideea că ceilalți ne-ar putea vedea așa cum suntem. Lumea virtuală a rețelelor de socializare reprezintă o realitate atât de tristă: o masă de oameni care zâmbesc și-și afișează fericirea în timp ce în interior sufletul plânge. Oare când vom învăța de la păsări să fim autentici, să ne dăm măștile jos și să-i lăsăm pe ceilalți să ne cunoască cu adevărat?